Au plătit 350 de lei pe noapte pentru o cameră în Poiana Brașov și puteau să fie omorâți de tavanul prăbușit
Tavanul unei camere dintr-un hotel de patru stele din Poiana Brașov s-a prăbușit, duminică, neexistând persoane rănite, în condițiile în care cei doi turiști care erau cazați acolo tocmai ieșiseră din încăpere și se aflau pe hol, unde au auzit…
Tavanul unei camere dintr-un hotel de patru stele din Poiana Brașov s-a prăbușit, duminică, neexistând persoane rănite, în condițiile în care cei doi turiști care erau cazați acolo tocmai ieșiseră din încăpere și se aflau pe hol, unde au auzit un zgomot puternic, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit șefului Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor Brașov, Sorin Susanu, instituția a declanșat o anchetă la Hotel Alpin din Poiana Brașov, clasificat cu patru stele, după ce o parte din tavanul unei camere s-a prăbușit.
”Am făcut un control la hotel și deocamdată suntem în cercetare. A căzut o parte din tavan, pe o suprafață de câțiva metri pătrați. Nu înțelegem nici noi cauza producerii acestui incident. Camera este momentan conservată pentru expertiza unei firme de specialitate. În funcție de rezultatul anchetei, vom stabili cine se face vinovat, dar cel mai probabil este vina constructorului care a realizat lucrarea“, a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX, șeful Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor Brașov.

În momentul prăbușirii tavanului, cei doi turiști care erau cazați în cameră nu se aflau în încăpere. Aceștia părăsiseră încăperea cu câteva momente înainte și se aflau pe hol, unde au auzit un zgomot puternic din camera lor.
Reprezentanții hotelului le-au pus la dispoziție gratuit celor doi turiști o altă cameră, însă aceștia au refuzat oferta și au plecat de la hotel.
Claudiu Aron, proprietarul complexului hotelier de patru stele Alpin Resort Hotel din Poiana Brașov (150 de camere) și al unui apart-hotel cu 114 apartamente, are afaceri anuale de opt milioane de euro, conform ZF.
Potrivit informațiilor disponibile, prețul unei camere duble la hotelul Alpin din Poiana Brașov, rezervate în luna ianuarie, este de 350 de lei.