Au mizat pe un business cu cărți de nișă în limbi străine și anul trecut au avut afaceri de 3,3 milioane de lei
Bogdana și Bogdan Dumitru au pornit businessul Books Express în 2009, inspirați de o afacere similară derulată în Marea Britanie. Au ales să meargă pe un drum mai puțin cunoscut la noi: cărțile de nișă în limbi străine.
„Eu niciodată nu m-am văzut antreprenor, nici acum nu sunt foarte obișnuită cu ideea“, povestește Bogdana Dumitru. „Firma care deține Books Express este la bază o firmă de software, și la un moment dat soțul meu a avut un client care se ocupă de cărți, Books Express UK. Ei se ocupau de editarea cărților militare, iar noi am ajutat cu partea de software.“
Bogdan Dumitru este de meserie programator, iar soția sa este absolventă de filologie, lucrând în principal în zona de marketing. Businessul din România nu este o franciză, chiar dacă la început s-a lucrat exclusiv alături de compania britanică. „În momentul acesta suntem complet independenți, singurul lucru care ne leagă este numele. Relația dintre firme este una comercială, nu una de dependență.“ Ideea le-a venit în 2007, dar afacerea au pornit-o doi ani mai târziu, concentrându-se pe aducerea cărților din străinătate în România. „Soțul meu a pierdut la începutul lui 2009 cel mai mare client, care reprezenta aproximativ 80% din business, așa că am decis să dăm drumul platformei. A mai durat cam trei luni până am avut totul pregătit“, spune Bogdana Dumitru.
Investiția a constat mai mult în timpul acordat platformei, ei estimând o sumă de aproximativ 10.000 de euro în faza inițială. Cei doi fondatori spun că au avut și au în continuare un rol operațional, adică „avem joburi în această firmă“. Businessul a crescut, an de an, cu 30-40%, ajungând anul trecut la o cifră de 3,3 milioane de lei. Cât despre numărul de clienți, acesta a trecut recent de 57.000. Toate acestea în condițiile în care piața de carte din România se ridică la valoarea de 100 milioane euro la preț de editură, după cum explică Mihai Mitrică, director executiv al Asociației Editorilor din România. „Se remarcă o împărțire aproape egală între ficțiune și non-ficțiune; o ușoară tendință de creștere pe zona de cărți pentru copii și pe cea de dezvoltare personală (inclusiv financiară).“ De asemenea, spune Mitrică, există un sincronism evident între piața din România și cele mai recente apariții/bestselleruri de la nivel internațional. În momentul de față există peste 5 milioane de titluri pe site-ul Books Express, dar clienții pot opta și pentru volume nelistate încă.
„Oamenii vin la noi în primul rând pentru cărți profesionale, de nișă, mai ales pentru că nu le găsesc în alte locuri. Pe primul loc sunt chiar cărțile de business, urmate de medicină și young adult fiction. Merg bine și cărțile din zona de gastronomie“, explică antreprenorii. „Ficțiunea pentru tineri adulți merge foarte bine“, subliniază și Bogdan Dumitru. Am remarcat tot mai mulți copii care încep să citească în engleză de mici, de la 11-12 ani, și sunt la curent cu tot ceea ce apare în această zonă.“
Chiar succesul remarcabil de box office al filmului The Hunger Games, bazat pe primul volum dintr-o trilogie care s-a vândut în peste 23 de milioane de exemplare, demonstrează puterea genului numit ficțiune pentru tineri adulți.
Numărul de volume aparținând acestui gen, publicate anul trecut, a fost de aproape 10.000, în creștere cu peste 30% față de anul 2008. Aceste cifre arată că popularitatea ficțiunii pentru tineri adulți a depășit exact acel segment demografic țintit, genul fiind căutat de cititori de toate vârstele. Aceste povești urmează, în general, o linie comună: personaje principale tinere și de cele mai multe ori inocente care se aventurează în lume (sau, după caz, în universul în care este construită povestea) și înfruntă diverse obstacole. Milioane de adolescenți din lumea întreagă așteaptă filmele cu tineri care salvează lumea, iar vânzările cărților de gen au crescut cu 150% în ultimii șase ani. Dar succesul unui gen nu înseamnă și succesul întregii industrii, mai ales în condițiile în care România are o mare problemă cu accesul la cultură, în special la carte: „peste jumătate dintre români nu citesc“, spune Mihai Mitrică. „Există orașe medii fără librării, există chiar și județe fără librării – Călărași e doar unul dintre ele – iar fondul de carte din biblioteci este învechit și neadus la zi. Tirajul mediu în România a scăzut sub 1.000 de exemplare/titlu la editurile serioase.
Există o întreagă piață a fantomelor editoriale (dintre cele 36.000 de ISBN-uri alocate anul trecut de Biblioteca Națională, doar o treime se regăsesc în librării. Restul sunt fie născociri pur și simplu – sunt edituri care publică Descartes în limba germană dar și pe savanții închisorilor, fie pseudolucrări cu care învățătorii și profesorii de la diverse dughene educaționale își cresc salariile sau își obțin titlurile universitare“, mai spune el. Este și unul din motivele pentru care Bogdana și Bogdan Dumitru au ales să se concentreze, măcar pe termen mediu, asupra cărților în limbi străine. „Nu știu dacă ne vom extinde și la cărți în română, aici trebuie destul de multă grijă. Operațional nu suntem încă acolo, mai degrabă încercăm să aducem în continuare cărți de nișă“, explică fondatorii Books Express. „Zona cărții străine ne place foarte mult, e o industrie în care efectiv îți face plăcere să lucrezi.“
Viitorul companiei, spun cei doi, va reflecta influența tehnologiei asupra industriei de cărți. „Piața de carte este complicată, e greu de știut direcția de dezvoltare. Este o piață în schimbare, clar, dar nu este una care să crească exploziv. Zona de ebook-uri, spre exemplu, este dificilă din cauza pirateriei, și acesta este și motivul pentru care editurile nu s-au concentrat încă pe zona digitală.“ Fondatorii intenționează să investească într-o platformă de e-commerce, iar aceasta ar putea deveni funcțională anul viitor. „Este o soluție care ne-ar permite să ieșim din România, să ne adresăm unei piețe globale. Măcar o dată să ne ducem și noi pe o piață în creștere“, spune Bogdan Dumitru râzând.