Au început semnele clare de recesiune: Piețele americane de acțiuni scad masiv, iar piața obligațiunilor le dă fiori investitorilor
Piețele sunt tulburi joi, după ce bursele americane au înregistrat scăderi majore pe fondul unei scăderi a randamentului pe titluri de stat americane cu scadența la 30 de ani care a atins nivelul de sub 2% pentru prima dată, generând…
Piețele sunt tulburi joi, după ce bursele americane au înregistrat scăderi majore pe fondul unei scăderi a randamentului pe titluri de stat americane cu scadența la 30 de ani care a atins nivelul de sub 2% pentru prima dată, generând temeri majore pentru investitori cu privire la o recesiune iminentă.
Potrivit Financial Times, traderii s-au îndepărtat de active mai riscante precum acțiunile bursiere și petrolul într-o încercare de a se refugia în așa-numitele „paradisuri”, precum titlurile de stat.
Investitorii sunt îngrijorați de semnalele transmise de piețele de obligațiuni, corelate cu tensiunile comerciale care escaladează din ce în ce mai mult între Washington și Beijing.
„Nu există niciun dubiu că riscul unei recesiuni crește pe fondul escaladării conflictelor comerciale”, notează strategii BNP Paribas.
Semnalele negative s-au înmulțit săptămâna aceasta pe fondul unor semnale comerciale economice slabe atât din Germania, cât și din China, două dintre cele mai mari economii ale lumii.
Drept urmare, randamentul titlurilor de stat cu scadența la 10 ani, atât în SUA, cât și în Marea Britanie, au scăzut sub nivelul celor pe termen scurt pentru prima dată de la criza financiară până în prezent – această inversiunie indică de obicei o recesiunea.
Bursele americane au scăzut masiv miercuri, cu indicele industrial Dow Jones înregistrând cea mai slabă zi din 2019, după ce piața titlurilor de stat a dat semnale îngrijorătoare cu privire la starea economiei americane, potrivit CNBC.
Indicele Dow Jones a scăzut cu 800 de puncte, adică 3%, înregistrând cea mai mare scădere procentuală din acest an, și a cea mai mare pierdere de puncte din istorie.
Indicele S&P a scăzut cu 85,7 puncte, adică peste 2,9%, la 2.840 puncte, în timp ce indicele Nasdaq care urmărește companiile din tehnologie a scăzut cu 3% la 7.773 puncte.
Indicele Dow Jones a pierdut tot ce recuperase de la scăderile de la începutul lunii și a scăzut la minimul ultimelor două luni.