Au început cu producția de ambalaje într-un garaj, iar acum au ajuns la afaceri de milioane de euro din mutarea unor fabrici întregi

Modpack Group, compania pe care Valentin Mălăescu a dezvoltat-o împreună cu fratele său, Bogdan, oferă companiilor servicii de relocare industrială, packaging și export. 

În 11 ani, numărul clienților firmei a ajuns la aproape 1.000. Veniturile acesteia s-au situat anul trecut la 5,3 milioane de euro, iar numărul de angajați la 93. Anul acesta, numărul de angajați a ajuns la 130, iar previziunea veniturilor vizează o creștere de circa 30%.

Valentin Mălăescu povestește că un singur proiect de relocare a unei fabrici implică munca a circa 50-60 de persoane: de la evaluatori ai proiectului, oameni implicați în logistică, cei care se ocupă de transportul în locuri aflate oriunde în România sau în porturi ori aeroporturi, la munca echipei de packaging, care asamblează piesele în cutii. Urmează apoi încărcarea și transportul, pe rute prestabilite, până la destinația de relocare a fabricii – aici intră în peisaj subcontractorii, respectiv cei care descarcă marfa. Ce este mai greu în mutatul unei fabrici?  „Managementul de proiect: să ai capacitatea sincronizării tuturor acestor activități astfel încât să nu existe timpi morți”, spune Valentin Mălăescu. 

De altfel, acesta este și mottoul preluat de antreprenorii ploieșteni de la Steve Jobs, aflat la loc de cinste în recepția biroului din Ploiești: „Clienții nu măsoară cât de mult ai încercat, ci cât de mult ai livrat”.

Modpack desfăsoară mii de operațiuni pe an. Dintre clienții Modpack, 90% sunt firme multinaționale, având puncte de lucru în Cehia, Regatul Unit sau Liverpool.

În afara sediului central, aflat în Ploiești, compania folosește un spațiu logistic închiriat, în Cluj cu care deservește clienții din centrul țării; din rândul celor mai recente investiții se află una de 2 milioane de euro, într-un centru logistic din Oradea. „Vrem să acoperim zona de vest a Europei și ieșirea spre Europa; probabil va fi gata în primăvara anului viitor.”

Compania are însă puncte de lucru și în Cehia, Marea Britanie (Liverpool) și vor să deschidă un birou și în Statele Unite. Investițiile totale în companie și în extindere se ridică la peste 3 milioane de euro.

Businessul Modpack Group a început prin producția de ambalaje din lemn într-un garaj, evoluând ulterior în direcțiile transportului multimodal și a relocărilor industriale. Valentin Mălăescu spune că au împrumutat un concept vestic, one stop shop, prin intermediul căruia pentru aproximativ 60% dintre clienții lor oferă servicii integrate,  de la demontare de echipamente, ambalare, transport către o altă destinație oriunde în lume – rutier, maritim și aerian. Antreprenorul spune că acoperă aproximativ orice tip de industrie, având capabilitatea să împacheteze și să mute orice tip de echipament. 90% dintre clienți vin însă din industria petrolieră, a tutunului, alimentară, automotive.

Bazele firmei au fost puse în 2007. Până atunci, Valentin Mălăescu a lucrat în jur de 15 ani în companii multinaționale, parcurs profesional pe care l-a început imediat după absolvirea studiilor la Universitatea Politehnica din București.

Înainte de Politehnică însă a lucrat într-o uzină care producea excavatoare, dar și ca ca electronist într-o fabrică militară axată pe producția de rachete. Povestește că a ajuns în aceste ipostaze fiindcă nu intrase din prima la facultate: „Tatăl meu a spus: «La lucru cu tine!», astfel că am început de jos, motiv pentru care am apreciat mereu munca.”

După ce a lucrat ca mecanic și electronist, a intrat la facultatea dorită, iar primul loc de muncă „mai serios”, de după absolvire, a fost în cadrul producătorului de țigări British American Tobacco. A lucrat acolo timp de câțiva ani în zona de calitate și s-a ocupat de mentenanța aparatelor din acel departament. După trei ani, a trecut în departamentul de planificare a producției, având în responsabilitate trei unități de producție ale companiei. După un deceniu în cadrul BAT, etapă din carieră despre care spune că a fost ca „o a doua facultate”, a plecat în industria automotive, ca inginer de calitate în compania cu origini irlandeze Johnson Controls International.

Mare parte a acestui rol se desfășura în Germania. „A fost și aceasta o experiență bună, care atârnă greu acum, fiindcă am avut foarte mult contact cu externul – stăteam cam o săptămână pe lună în afară, iar cumulat, în doi ani am ajuns să stau cam șase luni plecat.” Spune că acesta a fost un bun prilej pentru a stabili contacte cu firme străine și o perioadă în care s-a familiarizat cu mentalitatea celor din vest.
A revenit apoi la București, în cadrul unei firme românești care făcea parte dintr-un grup de furnizori ai General Electric. În cadrul acesteia a avut primele roluri de top management: a fost plant manager, rol din care a condus aproape 200 de oameni și în care integra produse complexe. Spune că cifra de afaceri a fabricii, care la momentul angajării sale era de 2 milioane de euro, a crescut în doi ani de zece ori.

În perioada respectivă a început să se gândească să își facă un business propriu. Primul pas în acest sens a fost înființarea unei firme de facility management, Stefa Invest, care operează și în prezent în zona de sud a României. Firma s-a axat pe zona de cleaning industrial (nu HoReCa, ci în fabrici). „Când o fabrică se construiește, vin ei, au mașini speciale de spălat pardoseli, echipamente speciale de spălat geamuri, de pildă”, descrie Mălăescu profilul activității Stefa Invest. Cifra de afaceri a acestui business este de circa 500.000 de euro anual, iar numărul angajaților este de aproximativ 60.

Din București s-a mutat apoi în Ploiești, unde a lucrat la Bergenbier (InBev, pe vremea aceea), în departamentul de packing, ca manager de împachetare, rol din care avea în subordine în jur de 100 de angajați.

La penultimul său job din București se lovise însă de situația în care angajatorul său avea nevoie de o firmă care să ambaleze anumite echipamente – le-a fost foarte greu să găsească o firmă locală care să îi ajute.

Astfel, în paralel cu locul de muncă în cadrul producătorului de bere, a demarat primii pași în start-up-ul Modpack. A mai lucrat ca angajat, în paralel cu munca de antreprenor, circa 8 luni, iar apoi businessul a evoluat suficient de bine ca să necesite întreaga atenție a antreprenorului pe afacerea de familie. 

„A fost destul de greu să fac acest pas, în multinaționale câștigam bine în perioada respectivă, dar aveam vreo 36 de ani, eram sătul de munca în corporație; și într-o firmă de familie sunt reguli și este mult stres, dar stresul la noi este generat în general de client.”

Fratele său, Bogdan Mălăescu, s-a alăturat afacerii de la început. De profesie inginer economist, el s-a axat pe dezvoltarea relațiilor cu clienții, pe domeniul financiar. A fost manager pe supply chain (pe logistică, aprovizionare, contractare, partea mai mult comercială). Iar dacă inițial își ajuta fratele doar în timpul liber, după doi ani s-a dedicat și el afacerii de familie.

Bazele firmei au fost puse contractând drept client o firmă din București, furnizori de echipamente, iar partea de ambalaje din lemn a fost dezvoltată împreună cu producătorul ploieștean de rulmenți Timken.

„De la fiecare client am învățat câte ceva și am dezvoltat câte o arie de activitate; am plecat cu doi clienți în 2007, cu o cifră de afaceri în perioada respectivă de undeva la 20.000 de euro pe an, iar banii care s-au investit la început au fost luați de la bancă”, descrie Valentin Mălăescu începuturile afacerii.

Au cumpărat un camion, câteva utilaje, au început în niște hale foarte mici – la un moment dat spațiul lor de lucru era de fapt curtea unei cunoștințe dintr-o comună din Ploiești. De la un spațiu de lucru inițial de 50 de metri pătrați, sediul din Ploiești s-s-a extins astăzi pe o suprafață de 5.000 de metri pătrați.

„Problema este că în acești 11 ani de când am început, am investit mereu – 5,3 milioane de euro a fost cifra de afaceri de anul trecut, iar investițiile au fost destul de mari – în ultimii 2-3 ani au ajuns la peste 2 milioane de euro.”

Dacă la început erau producători de ambalaje din lemn, ulterior și-au diversificat serviciile: „Putem să oferim clienților toată gama de servicii, de la proiectare, ambalaj, împachetare, demontarea unor utilaje, transportul oriunde în lume și start-up-ul (pornirea utilajelor – n.red.)”.

Una dintre etapele importante a fost la doi ani după ce au început producția de ambalaje: au fost contactați de o firmă din Olanda, un competitor al lor din Utrecht, cu același obiect de activitate ca și ei, care le-a propus o colaborare pentru un proiect de relocare. „Au venit olandezii, aveau cred doi metri, cravate, nu m-au speriat, au venit cu proiectul, au spus că în două săptămâni trebuie să îl începem, am semnat contractul – care avea o valoare de 20.000 – 25.000 de euro”.

Cu doar 10 angajați (dintre ei, 8 sunt încă în companie), au acceptat proiectul despre care spun că a fost cel în care au învățat să facă ambalare industrială în locul ales de client – „Acolo efectiv am furat meserie”.

În prezent, businessul s-a divizat în câteva centre de profit, partea de relocări industriale generând circa 30% din business. Au avut câteva proiecte mari, exemple relevante în acest sens fiind serviciile de relocare acordate unor producători de țigarete sau demontarea și împachetarea unor echipamente în Nigeria, cu avionul, pentru un producător local de băuturi.

În urmă cu câțiva ani, au făcut și primii pași în afara țării. Au încercat inițial să deschidă un punct de lucru în Polonia, dar, mai ales din cauza spiritului naționalist de acolo, care favorizează afacerile poloneze, s-au reorientat spre Cehia, unde au și în prezent un birou. „Ne-am gândit că se află în centrul Europei și că este aproape de Germania, că putem dezvolta ceva în zona respectivă. Și ei sunt mai rigizi, astfel, chiar dacă avem birouri acolo, le folosim mai mult pentru marketing.”

În ianuarie anul acesta s-au extins în Liverpool, oraș ales din perspectiva Brexitului: „Poate se vor muta masiv multe zone de producție, spre exemplu linia de producție pentru Land Rover Discovery pleacă din Liverpool și se mută în Slovacia; poate alții vor să vină în Regatul Unit.”
Tot anul acesta, și-au anunțat și prezența în Statele Unite, țară pe care au ales-o prin prisma clienților pe care îi au deja. „Ne-am dus acolo fiindcă acum 60-70% dintre clienți sunt americani.”

Cum evoluează industria locală prin prisma mutărilor făcute de Modpack System?

Din observațiile lui Valentin Mălăescu, aceasta se află în cădere liberă. „Sunt multe semnale, fabrici care lucrează în lohn, în general pe automotive, care încep să se mute, spre Maroc, în Africa, sunt fabrici care lucrează tot în lohn în industria textilă care aleg Republica Moldova sau Macedonia, Serbia, își mută anumite linii de fabricație în alte țări; dacă le ies cărțile, probabil că se vor muta de tot.”

El este de părere că prin presiunile salariale actuale, în 5-10 ani industria lohnului în automotive și textile nu va mai fi suficient de competitivă. Pe de altă parte, observă beneficii aduse de tehnologie: „Industria se dezvoltă în fabricile unde se folosesc tehnologie, roboți, producție inteligentă, văd că vin investiții, apoi văd că vin investiții puternice din China, probabil că global multe companii străine își închid businessurile în China, și încep să se reloce spre Europa; chinezii au clonat deja acele businessuri, astfel că vin cu fabricile lor și investesc în România”. Investiții mari observă că există și în zona dezvoltării de centre logistice.

Valentin Mălăescu spune că de-a lungul timpului au fost curtați pentru vânzarea companiei către firme concurente: „Un competitor britanic a vrut să ne cumpere la început cu 1 milion de euro, le-am spus că fără 5 milioane de euro nu discut cu ei. Au încercat ulterior să ne scoată din piață cu diverse metode – spre exemplu, ne-au luat un om din departamentul comercial sau prin prețuri de dumping”.

Ulterior, au propus un joint venture unei firme care voia să îi cumpere, înțelegere prin care el și fratele său să rămână în board, să dețină acțiuni în cadrul grupului respectiv, dar compania nu a acceptat acești termeni. „A început ulterior războiul, lupta adevărată cu firmele străine, că până atunci eram prea mici. Au tot felul de arme financiare care pot să te distrugă”, descrie el lupta cu competitorii străini.

Consideră că de fapt aceasta a fost și problema României în anii ’90: „Ne-au prins nepregătiți, au cumpărat totul pe bani puțini fiindcă nu știam să negociem. Dacă știam să negociem, eram mult mai departe, România are o poziție geostrategică excepțională, oamenii sunt deosebiți și nu am știut să profităm de aceste calități”.

Pe termen lung, nu cred că urmașii lor se vor ocupa de business – astfel că nu exclude integrarea într-un grup global.

Sfaturi pentru tinerii antreprenori? „Cel mai important este să creadă în businessul lor, să lupte pentru el, este foarte important să se implice, să fie flexibili, să aibă cât mai multe legături cu firmele externe, să participe la târguri, conferințe, să aibă curaj și să viseze.” Totuși, Valentin Mălăescu crede și că intuiția și norocul contează 80% în business.