ATAC TERORIST la Tel Aviv: Cel puțin 10 oameni au fost răniți într-o explozie a unui autobuz. HAMAS a revendicat atentatul
Cel puțin zece persoane au fost rănite, dintre care trei grav, într-o explozie, la bordul unui autobuz, la Tel Aviv, au anunțat serviciile israeliene de ambulanță. Reprezentanți ai poliției au declarat că a fost vorba de un atac terorist.
ATAC TERORIST la Tel Aviv: Cel puțin 10 oameni au fost răniți într-o explozie a unui autobuz. HAMAS a revendicat atentatul · Foto: Business Magazin
“Aparent a avut loc o explozie într-un autobuz, la Tel Aviv. Circumstanțele nu sunt încă clare”, a declarat pentru AFP Louba Samri, o purtătoare de cuvânt a poliției.
Reporterul Al Jazeera Tom Ackerman a declarat că explozia a avut loc la mică distanță de clădirea Ministerului Apărării din Israel.