Home Actualitate Astra Giurgiu A CÂȘTIGAT Cupa României:...
Actualitate

Astra Giurgiu A CÂȘTIGAT Cupa României: Giurgiuvenii au învins Steaua la loviturile de departajare, scor 4-2

Formația Astra Giurgiu a câștigat Cupa României-Timișoreana pentru prima oară în istorie, după ce a învins, vineri, pe Arena Națională, în urma loviturilor de departajare, echipa Steaua București.

Astra Giurgiu A CÂȘTIGAT Cupa României: Giurgiuvenii au învins Steaua la loviturile de departajare, scor 4-2
Astra Giurgiu A CÂȘTIGAT Cupa României: Giurgiuvenii au învins Steaua la loviturile de departajare, scor 4-2 · Foto: Business Magazin

Căpitanul echipei Astra Giurgiu, Constantin Budescu, a primit trofeul Cupei României-Timișoreana, vineri seară, acesta fiind decernat de președintele FRF, Răzvan Burleanu, și secretarul general al forului, Gheorghe Chivorchian.

Budescu a ridicat trofeul după ce toți coechipierii săi și staful tehnic condus de Daniel Isăilă au primit medaliile pentru câștigarea Cupei.

Mai întâi a fost premiată brigada de arbitri, condusă de Ovidiu Hațegan, urmată de jucătorii echipei Steaua și de staful tehnic condus de Laurențiu Reghecampf.

De asemenea, portarul Astrei, Silviu Lung Jr. a primit trofeul pentru cel mai bun jucător al finalei.

La loviturile de departajare pentru Steaua au marcat Keșeru și Szukala, în timp ce Varela și Pintilii au ratat.

Pentru Astra au marcat Laban, Morais, Budescu și Yazalde, iar Cristescu a ratat.

Steaua a jucat în inferioritate numerică din minutul 53, când Sânmărtean a fost eliminat după un fault asupra lui Budescu.

Astra a rămas în inferioritate în minutul 97, când Alibec a fost eliminat pentru un fault asupra lui Varela.

Steaua: Tătărușanu – Georgievski (Keșeru ’44), Szukala, Varela, Latovlevici – Prepeliță (Râpă ’71) – Popa (Piovaccari ’81), Sânmărtean, Pintilii, Tănase – Chipciu. Antrenor: Laurențiu Reghecampf.

Astra Giurgiu: Lung – Mățel, Găman, Ben Youssef, Morais – Yahaya (Cristescu ’91), Laban – Yoda (De Amorim ‘106), Bukari (Alibec ’72), Budescu – Yazalde. Antrenor: Daniel Isăilă

Cartonașe galbene: Georgievski ’36, Prepeliță ’56, Szukala ’88, Pintilii ‘105+1 / Găman ’30, Ben Youssef ’64, Yazalde ’83, Cristescu ’91, Morais ‘103, Laban ‘117

Cartonaș roșu: Sânmărtean ’53

Meciul a fost arbitrat de Ovidiu Hațegan, ajutat de asistenții Octavian Șovre și Miklos Nagy și de asistenții suplimentari Istvan Kovacs și Adrian Comănescu.

Rezervă pentru arbitru de centru a fost Sebastian Colțescu, în timp ce Vasile Marinescu a fost rezervă de asistenți.

Observatori au fost Octavian Goga și Alexandru Deaconu.

Fanii steliști au afișat următoarele bannere: “Belo și Prodan: Pentru noi eroi! Pentru voi gunoi”; “Noi la al 9-lea event, voi figuranți în clasament”; “Vrem un fotbal curat, nu de pariuri decapitat”, “În timp ce echipele de tradiție dispar, câștigăm campionate fără niciun adversar”.

La meci au asistat 48.201 spectatori.

DESFĂȘURAREA LIVE TEXT:

Urmează șutul decisiv. Yazalde execută: Gol și Astra câștigă Cupa României!

Szukala marchează și el și ține Steaua în joc! 3-2

Budescu marchează! Căpitanul Astrei a șutat elegant, cu mult calm

Pintilii șutează peste poartă! Al treilea penalty ratat consecutiv

Cristescu ratează și el! Scorul rămâne 2-1

Varela ratează! Silviu Lung a reușit să respingă balonul

Junior Moraes șutează în forță și marchează: 2-1 pentru Astra

Keșeru marchează pentru Steaua! Stelistul a avut noroc, Lung a atins balonul. 1-1

Încep loviturile de la 11 metri: Laban trage primul: bară-gol! 1-0 pentru Astra

Se încheie și repriza a doua de prelungiri! Vom avea lovituri de la 11 metri

Min. 114 Chipciu șutează, balonul trece puțin pe lângă

Pauză

Min. 105 O nouă ocazie pentru Steaua! Piovaccari e singur cu Piovaccari, șutează, iar portarul Astrei intervine providențial

Min. 104 Keșeru șutează în zid, fanii Astrei răsuflă ușurați

Min. 103 Lovitură liberă periculoasă pentru Steaua! Piovaccari este faultat la marginea careului

Min. 98 Roșu pentru Alibec! Se restabilește egalitatea numerică. De această dată, eliminarea este controversată. Hațegan a fost, probabil, influențat de cartonașul roșu pe care i l-a acordat lui Sânmărtean

Min. 94 Ocazie mare pentru Astra! Budescu șutează foarte bine de la marginea careului, Tătărușanu respinge cu un reflex extraordinar. Ultima partidă a lui Tătărușanu este excelentă până acum

Min. 93 Același Keșeru șutează periculos, Lung respinge

Încep prelungirile!

Min. 90+3 Timpul regulamentar se încheie! Vom avea prelungiri

Min. 86 Ocazie mare pentru Steaua! Keșeru șutează puternic din lovitură liberă, balonul trece puțin pe lângă poartă. Portarul Lung ar fi fost bătut

Min. 76 Ocazie importantă pentru Astra! Alibec îi pasează lui Budescu, iar acesta șutează periculos. Tătărușau intervine providențial

Min. 68 O nouă ocazie pentru Astra: Budescu pătrunde pe partea stângă, dar șutul său este respins în corner de Tătărușanu

Min. 67 Yoda pătrunde pe partea dreaptă, driblează doi adversari, șutează, dar Tătărușanu respinge

Min. 61 Junior Moraes centrează de pe partea stângă, Latovlevici respinge

Min. 53 Sânmărtean este eliminat! Decizia lui Hațegan este justă, după o intrare foarte periculoasă a acestuia la Budescu

Min. 46 S-a reluat partida

Pauză

Min. 46 – Szukala șutează de la circa 18 metri, balonul trece puțin pe lângă poartă

Min. 43 – Yahaya șutează de la marginea careului, Tătărușanu prinde cu siguranță

Min. 39 – Cea mai importantă fază a partidei! Astra e aproape de gol după un corner, dar Găman șterge doar balonul, iar acesta se duce paralel cu poarta

Min. 23 – Lovitură liberă pentru Astra, balonul trece aproape de poarta lui Tătărușanu

Min. 20 – Sânmărtean îl angajează pe Pintilii la marginea careului Astrei, giurgiuvenii îi deposedează pe “roș-albaștri”

Min. 7 – Steliștii se îndreaptă spre tușier. Aceștia au fost deranjați de faptul că Budescu a atins mingea la un corner, apoi a părăsit locul execuției

Min. 6 – Budescu centrează periculos de pe partea stângă, Latovlevici reușește să respingă balonul

Min. 1 – A început partida!

Steaua-Astra: Jucătorii au intrat pe teren alături de copii cu sindromul Down

Fotbaliștii echipelor Steaua și Astra Giurgiu, care joacă în această seară pe Arena Națională finala Cupei României-Timișoreana, au intrat pe teren alături de 22 de copii cu sindromul Down.

Inițiativa aducerii acestor copii a aparținut Asociației George Ogăraru pentru cultură și sport în parteneriat cu Federația Română de Fotbal, iar, potrivit frf.ro, prezența copiilor are drept scop “integrarea lor în lumea fotbalului și organizarea primului cantonament de fotbal destinat copiilor cu Sindromul Down”.

În momentul intrării celor două echipe pe teren, pe tabela de marcaj a Arenei Naționale scria: “Sindromul Down, am un cromozom în plus”.

La intrarea pe teren, echipele au fost întâmpinate de un foc de artificii.

Înaintea începerii finale, organizatorii au prezentat rezultatele celor două finaliste în actualul sezon al Cupei României. La centrul terenului au fost afișate câte două bannere cu însemnele celor două finaliste, iar pentru fiecare fază a competiției mai mulți voluntari au intrat cu emblemele echipelor de care au trecut finalistele. Din bannerele ce reprezentau echipele au fost eliberate numeroase baloane cu heliu, care au rămas blocate deoarece acoperișul Arenei Naționale a fost tras.

Acoperișul tras la Arena Națională, înaintea finalei Cupei României

Organizatorii au decis, vineri seară, cu aproximativ 50 de minute înainte de startul finalei Cupei României-Timișoreana, ca acoperișul de pe Arena Națională să fie tras, din cauza ploii.

Ploaia a început spre finalul partidei dintre echipa Legendelor și o formație a Suporterilor, programată înainte de finala Cupei și încheiată la egalitate, scor 3-3.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună