Artă cu lux și genți. Cum transformă artiștii unul dintre cele mai comune accesorii
Ouă Fabergé, coșuri de flori, broscuțe, cutii de lapte sau castane cu tot cu teacă pot și au devenit accesorii de modă de-a lungul timpului, când diverși creatori s-au gândit să dea o formă mai deosebită genților și poșetelor. Dacă…
Ouă Fabergé, coșuri de flori, broscuțe, cutii de lapte sau castane cu tot cu teacă pot și au devenit accesorii de modă de-a lungul timpului, când diverși creatori s-au gândit să dea o formă mai deosebită genților și poșetelor.
Dacă prin secolul XVII se purtau punguțe în formă de broască și tot cu mulți ani în urmă se purtau genți cu blazon, mai aproape de zilele noastre gențile și poșetele au devenit mijloace de exprimare artistică pentru mulți creatori, așa cum o arată o expoziție dedicată acestui tip de accesorii, de la Victoria & Albert Museum din Londra, scrie BBC.
Mai mult, de niște ani încoace, companii importante din industria luxului au apelat la artiști care să readucă în atenție modele mai vechi ale lor, reinterpretându-le, spre bucuria colecționarilor. Aceștia din urmă, spun specialiștii caselor de licitații, privesc gențile și poșetele de lux drept investiții și nu simple articole de modă. Unele persoane cumpără asemenea articole pentru a le expune ca pe niște opere de artă, altele le cumpără indiferent de preț și pentru a le folosi la diverse ocazii.
