Arina Ureche (BRAT): În ultimii 10 ani, timpul petrecut de românii din orașe pe internet s-a dublat
Timpul petrecut de românii din orașe pe internet s-a dublat în ultimii 10 ani, a declarat, pentru MEDIAFAX, Arina Ureche, directorul general al BRAT, precizând că tendințele din domeniul online vor fi prezentate la Ziua Cercetării Media, care va fi organizată pe 26 martie, la București.
“Importanța produselor media online este în creștere în România. Din măsurătorile BRAT, reiese că un utilizator de la oraș petrece patru ore zilnic pe internet. Aceasta înseamnă că, în spațiul urban, în ultimii 10 ani, timpul petrecut de români pe internet s-a dublat. De aceea este vital pentru jucătorii din industria media din România să înțeleagă tendințele din domeniu, atât în țară, cât și în străinătate, iar Ziua Cercetării Media organizată de BRAT oferă această oportunitate participanților”, spune Arina Ureche.
Unii dintre cei mai experimentați practicieni în mediul online din țară și din străinătate vor participa la ediția a doua a Zilei Cercetării Media, care va fi organizată de Biroul Român de Audit Transmedia (BRAT) pe 26 martie, de la ora 15.30, la Hotel Intercontinental din București, Sala Fortuna, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro