ArcelorMittal ar putea vinde COMBINATUL siderurgic din Galați. Mutarea gândită de liderul mondial în industria oțelului
Compania ArcelorMittal ar putea vinde combinatul siderurgic din Galați, pentru a compensa preluarea Ilva, cea mai mare oțelărie din Europa, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit presei internaționale, ArcelorMittal intenționează să vândă mai multe unități din Europa pentru a nu încălca regulile concurenței și cele privind monopolul. Aceasta în condițiile în care, pe 15 martie, ArcelorMittal a depus o ofertă de cumpărare a celei mai mari oțelării din Europa, Ilva din Italia, într-o tranzacție în valoare de 1,8 miliarde de euro. Autoritățile europene trebuie să stabilească dacă tranzacția nu încalcă prevederile comunitare până pe 23 mai, iar ArcelorMittal s-a arătat dispusă să vândă mai multe unități de producție.
„Am înaintat Comisiei Europene o propunere privind un pachet de măsuri de compensare despre care sperăm că va satisface orice preocupare concurențială legată de intenția noastră de a achiziționa combinatul Ilva. Înțelegem că acest pachet de măsuri va face obiectul testelor de piață. Sperăm într-o încheiere rapidă a acestei chestiuni”, au declarat reprezentanții Grupului ArcelorMittal în presa străină.
Pe lista cu unitățile scoase la vânzare s-ar putea află și combinatul gălățean, potrivit unor surse din cadrul unității. Informația nu este confirmată de conducerea ArcelorMittal Galați „ArcelorMittal Galați nu comentează pe baza zvonurilor evocate de către dumneavoastră”, se arată într-o scurtă informare venită de la combinat.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro