ArcelorMittal ar putea să nu îi mai preia pe italienii de la Ilva, după ce Luigi Di Maio a lansat o anchetă asupra modului în care a fost încheiată tranzacția
Guvernul italian revizuiește tranzacția prin care ArcelorMittal ar trebui să preia compania Ilva și anunță că ar putea da un aviz negativ în cazul în care descoperă nereguli, a transmis Luigi Di Maio, ministrul pentru industrie din Italia, potrivit Reuters.…
Guvernul italian revizuiește tranzacția prin care ArcelorMittal ar trebui să preia compania Ilva și anunță că ar putea da un aviz negativ în cazul în care descoperă nereguli, a transmis Luigi Di Maio, ministrul pentru industrie din Italia, potrivit Reuters.
Gigantul oțelului ArcelorMittal a ajuns anul trecut la un acord de a cumpăra Ilva, cea mai mare oțelărie a Europei, care se află sub administrație specială din partea statului. ArcelorMittal ar trebui să preia conducerea oțelăriei în data de 1 iulie.
Cu toate acestea, noul guvern a întârziat preluarea și a cerut organelor anti-corupție din țară să revizuiască tranzacția semnată de fosta administrație guvernamentală.
„Avem obligația de a verifica faptele în contextul problemelor critice care au fost ridicate în ultima vreme”, transmite biroul lui Di Maio. „Credem că sunt condiții care ne cer să începem o procedură administrativă care ar duce la o posibilă anulare a tranzacției”, adaugă biroul ministrului, adăugând că revizuirea ar putea dura 30 de zile.
Între timp, Di Maio, care conduce mișcarea politică M5S, a anunțat că se va întâlni astăzi cu oficialii ArcelorMittal pentru a renegocia oferta inițială.
Sub termenii dinh 2017, ArcelorMittal ar plăti 1,8 miliarde de euro pentru a achiziționa Ilva și apoi ar investi 1,2 miliarde de euro pentru a spori productivitatea și 1,1 miliarde de euro pentru a reduce poluarea de la fabrica principală din Taranto.
În plus, compania a anunțat sindicatele că va reduce forța de muncă de la fabrica din Taranto la 7.600 de angajați, de la cei 10.900 pe care îi are în prezent.