Arabii atacă piața de capital cu Saudi Aramco, ceea ce ar putea deveni cea mai mare listare bursieră din lume
Saudi Aramco, cea mai mare companie petrolieră din lume, se pregătește pentru o listare pe bursa din Riyadh, care va avea loc „foarte curând”, potrivit CEO-ului companiei, citat de CNBC.
Saudi Aramco, cea mai mare companie petrolieră din lume, se pregătește pentru o listare pe bursa din Riyadh, care va avea loc „foarte curând”, potrivit CEO-ului companiei, citat de CNBC.
„Ce am spus mereu este că Aramco este pregătită de listare în orice moment acționarii vor devide să meargă înainte”, spune Amin Nasser, președintele și CEO-ul Aramco, în fața reporterilor adunați la World Energy Conference, în Abu Dhabi.
Saudi Aramco este așteptată de mai mulți ani să devină cea mai mare listare bursieră din istoria lumii, dar a fost amânat de mai multe ori. De data aceasta însă, oficialii statului Arabia Saudită au trecut iarăși la fapte și au redeschis discuțiile cu bănci pentru operarea procesului de listare.
„Așa cum ați auzit de la Înălțimea Sa Prințul Abdulaziz, listarea va avea loc foarte curând. Deci, suntem pregătiți – asta este ideea principală”, adaugă Nasser.
Nasser a confirmat și că gigantul petrolier de stat vrea să se listeze și pe o bursă internațională, pe lângă Riyadh, dar nu a specificat nicio destinație pe care o vizează.
„Listarea primară va fi locală, însă suntem pregătiți și pentru a ne lista în alte regiuni”, spune Nasser.
Agenția de presă Reuters a raporta luni că Regatul vrea să listeze 1% din Aramco pe bursa locală înainte de finalul anului și încă 1% în 2020, potrivit unor surse din piață, în contextul în care statul pregătește listarea unei participații totale de 5% din companie.
Gigantul petrolier și-a amânat IPO-ul (Initial Public Offering), care era programat pentru 2018, în contextul în care statul își făcea griji cu privire la scrutinul public referitor la finanțele companiei, și la o structură corporate prea complextă. Listarea ar urma să fie cea mai mare listare bursieră din istoria piețelor de capital.