Aproximativ 500 de morți, în urma inundațiilor din Thailanda, Cambodgia și Vietnam
Aproape 270 de persoane au murit în Thailanda, peste 200 și-au pierdut viața în Cambodgia și aproximativ 20 în Vietnam, în inundații mai grave decât de obicei, au anunțat luni surse oficiale.
În Thailanda, în cele mai grave inundații din ultimele decenii au fost înregistrați 269 de morți, iar în ultimele două luni au fost afectate câteva milioane de persoane, au anunțat autoritățile, care au mobilizat mii de soldați. Premierul Yingluck Shinawatra avertiza vineri cu privire la o “criză gravă”. Dar ea a dat asigurări luni că situația este sub control. “Nu este necesar să fie decretate zone de catastrofă, pentru că putem, în continuare, să gestionăm” situația, a declarat ea pentru jurnaliști, adăugând că urmează să fie luate măsuri noi, în vederea protejării estului și nordului capitalei. “Situația este normală”, a dat asigurări Narong Jirasubkunakorn, un oficial din cadrul administrației orașului Bangkok.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro