Home Actualitate Aproximativ 40 de pacienți oncologici ro...
Actualitate

Aproximativ 40 de pacienți oncologici români se adresează lunar spitalului Wiener Privatklinik din Viena

Aproximativ 40 de pacienți oncologici români se adresează lunar Centrului de Excelență în Oncologie al Wiener Privatklinik, unul dintre cele mai mari spitale private austriece. Cea mai mare parte a acestora sunt interesați de imunoterapie, cel mai modern tratament al cancerului, care nu este disponibil în România și care presupune potențarea sistemului imunitar al pacientului pentru a lupta împot…

Aproximativ 40 de pacienți oncologici români se adresează lunar spitalului Wiener Privatklinik din Viena
Aproximativ 40 de pacienți oncologici români se adresează lunar spitalului Wiener Privatklinik din Viena · Foto: Business Magazin

“Tratamentele oncologice inovatoare de care dispunem sunt unul dintre principalele motive pentru care pacienții români apelează la serviciile noastre. Din această categorie fac parte terapia țintită personalizată, bazată pe diagnosticul genetic al tumorii și imunoterapia, un tratament revoluționar și extrem de promițător, care salvează anual sute de pacienți din întreaga  lume. WPK este unul dintre puținele centre medicale private din Europa care asigură  acest tratament, deținând toate tipurile de imunoterapie înregistrate la nivel mondial. Un alt aspect extrem de important este suportul pe care îl oferim pacienților, astfel încât aceștia să poată începe tratamentul în cadrul centrului nostru în cel mai scurt timp.” a declarat dna Ema Diea, Directorul Departamentului Internațional al spitalului Wiener Privatklinik.

Utilizată în mod singular sau împreună cu tratamentele oncologice “clasice” (chimioterapia, radioterapia și chirurgia), imunoterapia este în prezent utilizată cu succes în tratarea mai multor tipuri de cancer, îndeosebi cancerele pulmonare, melanomul malign cu metastaze, unele tipuri de leucemie, cancerul de ficat și cancerul de vezică urinară. Domeniul imunoterapiei este în continuare cercetat în întreaga lume pentru a putea extinde aria sa de acțiune către mai multe tipuri de cancer. 

În Centrul de Excelență în Oncologie al WPK își reunesc competențele legate de diagnosticarea și tratarea cancerului peste 30 de experți de elită în domeniu, incluzând oncologi, hematologi, chirurgi, specialiști în medicină nucleară și geneticieni. Activitatea medicală este coordonată de către profesorul universitar Christoph Zielinski, unul dintre cei mai apreciați experți la nivel european în oncologie, imunoterapie și tratamentul personalizat al cancerului, care a consultat și tratat peste 900 de pacienți români în în ultimii ani, atât la Viena cât și în București.

Tot în cadrul centrului, pacienții cu istoric familial de cancer au posibilitatea de a depista posibile predispoziții pentru boli oncologice, prin efectuarea unei analize genomice. Astfel se poate identifica din timp riscul dezvoltării unui tip de cancer și se pot lua măsurile preventive necesare.

Wiener Privatklinik atrage anual un număr semnificativ de pacienți internaționali, în special din Estul Europei, Rusia, Ukraina dar și din țările din Orientul Apropiat. Pacienții români reprezintă 20% din totalul pacienților străini tratați în cadrul spitalului, fiind a doua naționalitate că pondere, după cei din Federația Rusă.

 

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună