Aproape o treime dintre zboruri au fost anulate în Franța, pe fondul grevei din sectorul public
Aproape o treime dintre zboruri au fost anulate, marți, pe marile aeroporturi din Franța, din cauza unei greve de o zi în sectorul public, organizată în semn de protest față de măsurile de reducere a costurilor, relatează site-ul agenției DPA.
Aproape o treime dintre zboruri au fost anulate în Franța, pe fondul grevei din sectorul public · Foto: Business Magazin
Conducerea aviației civile naționale a anunțat că toate companiile aeriene au fost nevoite să-și reducă zborurile cu 30% pe majoritatea aeroporturilor, inclusiv Paris Charles de Gaulle, Paris Orly, Beauvais, Nisa și Marsilia.
Air France a precizat că va efectua toate zborurile de lungă distanță de pe cele două aeroporturi din Paris, însă va opera doar 75% dintre zborurile pe distanțe scurte și medii.