Aproape jumătate din salariații României, câștiguri mai mici după revoluția fiscală
Numai 50% din angajatorii din mediul economic au operat modificări ale contractelor individuale de muncă în vederea compensării transferului sarcinii contribuțiilor sociale de la angajator la angajat, avertizează Blocul Național Sindical (BNS). Potrivit statisticilor, România are aproximativ 3,1 milioane de angajați la privat și 1,2 milioane de bugetari.
Astfel, 24% din angajatorii activi nu au operat nicio modificare a contractelor individuale de muncă, nici măcar pentru un singur contract, transmit reprezentanții Blocului Național Sindical, printr-un comunicat de presă postat pe site.
Sindicaliștii spun că pe 31 martie 2018, erau înregistrate 2.196.895 de contracte de muncă cu timp complet cu salariul de încadrare egal cu salariul minim, adică 41,13% din totalul contractelor de muncă cu timp complet.
Ca efect însă al adoptării OUG 79/2017 prin care sarcina contribuțiilor sociale a trecut de la angajator la angajat, de la 1 ianuarie 2018, România este singurul stat din Uniunea Europeană în care contribuțiile la asigurările sociale pentru sistemul de pensii și cel de asigurări sociale sunt plătite integral de angajați.
Confederația sindicală mai spune că aproximativ 1,2 milioane de angajați au salariile diminuate și alți 608.781 sunt expuși riscului de diminuare. Astfel, 1.135.418 salariați au înregistrat, în martie 2018 față de noiembrie 2017, reduceri ale veniturilor salariale nete, din care: 169.440 de salariați au suportat integral transferul sarcinii contribuțiilor, 965.978 de salariați au suportat parțial transferul sarcinii contribuțiilor. 608.781 de salariați au primit compensarea transferului sub formă de bonusuri, contractele lor de muncă au rămas însă neschimbate în ceea ce privește salariul de bază brut, ca urmare angajatorul poate decide oricând unilateral diminuarea sau stoparea acestor forme de remunerare, potrivit BNS.
Cititi mai multe pe www.medaifax.ro