Home Actualitate Aproape 700 de persoane munceau la negru...
Actualitate

Aproape 700 de persoane munceau la negru la un angajator din Capitală, dintre care 54 erau minori

Aproape 700 de persoane care munceau la negru, printre care 54 de minori, au fost descoperite, în perioada noiembrie 2012 - aprilie 2013, la un singur angajator din Capitală, care oferă consultanță pentru afaceri și management, informează Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) București.

Aproape 700 de persoane munceau la negru la un angajator din Capitală, dintre care 54 erau minori
Aproape 700 de persoane munceau la negru la un angajator din Capitală, dintre care 54 erau minori · Foto: Business Magazin

 “În urma unui amplu control efectuat de Inspectoratul Teritorial de Muncă București, în perioada noiembrie 2012 – aprilie 2013, inspectorii au depistat 698 de persoane care desfășurau activitate fără a avea încheiate contracte individuale de muncă. Dintre aceștia, 54 erau minori. Activitatea principală desfășurată de angajator este conform cod CAEN 7022 – activități de consultanță pentru afaceri și management”, precizează ITM București, într-un comunicat de joi.

Potivit sursei citate, pentru neregulile descoperite la acest control au fost sesizate organele de cercetare penală, fiind întrunite condițiile de săvârșire a faptelor prevăzute la art. 264, alin. 3 și art. 265, alin. 1 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună