Home Actualitate Aplicația care folosește puterea telefon...
Actualitate

Aplicația care folosește puterea telefonului tău pentru cercetare în domeniul medical

DreamLab este o aplicație premiată internațional care utilizează puterea de procesare a unui telefon, atunci când este inactiv, pentru a ajuta la rezolvarea problemelor legate de cercetarea cancerului.

Aplicația care folosește puterea telefonului tău pentru cercetare în domeniul medical
Aplicația care folosește puterea telefonului tău pentru cercetare în domeniul medical · Foto: Business Magazin

Descrierea inovației:
Cei interesați pot descărca aplicația DreamLab, având apoi posibilitatea de a alege un proiect pe care să îl susțină; de fiecare dată când telefonul este la încărcat și conectat la internet, va folosi pentru cercetare puterea de procesare nefolosită. Fiecare utilizator poate să aleagă una dintre temele de cercetare disponibile în acest moment pentru care dorește să contribuie: tumori maligne – descifrarea corelațiilor genotip-fenotip (Garvan Institute of Medical Research – Australia), medicamente personalizate genetic pentru tratamentul anti-cancer (Imperial College London – Marea Britanie) sau folosirea arhitecturii genomului în elaborarea medicamentelor personalizate pentru pacienții cu cancer (Istituto Firc di Oncologia Molecolare – Italia). Pe baza testelor realizate de Vodafone, 33 de dispozitive noi vor analiza același volum de date la fel de rapid ca un nucleu CPU al unui supercomputer intern obișnuit din cadrul unei organizații de cercetare. Unui computer personal care ar funcționa 24 de ore, zi de zi, i-ar trebui 300 de ani pentru a analiza toate informațiile necesare unui astfel de studiu, pe când 100.000 de telefoane inteligente funcționând, fiecare, 6 ore pe noapte ar putea să obțină aceleași rezultate în trei luni. DreamLab face parte din programul global Connecting for Good al Fundației Vodafone, care promovează utilizarea conectivității pentru a provoca o schimbare. DreamLab a fost inițial dezvoltat de Vodafone Australia, pentru a susține cercetarea genomică de talie mondială în domeniul oncologiei a Institutului de Cercetare Medicală Garvan. Acum, DreamLab a fost adusă în România de către Fundația Vodafone România, care va aduce noi parteneri de cercetare, pentru a fi susținuți de utilizatori. Serverul DreamLab este susținut de AWS, iar aplicația a fost construită de echipa de la b2cloud.

Elementul de noutate:
Un aspect care încetinește cercetarea în domeniul oncologiei și al genomicii este accesul limitat de care dispun cercetătorii la supercomputere care să le prelucreze datele complexe. DreamLab le oferă partenerilor de cercetare acces gratuit la un supercomputer virtual dedicat, pentru a accelera cercetarea în domeniul oncologiei și al genomicii. De asemenea, acesta eliberează resurse de calcul interne pentru alte activități de cercetare.

Efectele inovației:
De la lansare și până în acest moment, aplicația a fost descărcată de peste 16.000 de ori. Utilizatorii din România au contribuit la rezolvarea unui proiect de cercetare a cancerului care a luat premiul Tech for Good la UK Tech Awards.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună