Anunțul pe care trebuie să îl știe toți cei care pleacă în vacanță în Grecia. Autoritățile vor introduce o taxă pentru turiștii care au nevoie de servicii medicale
Autoritățile elene au decis, în premieră, că turiștii care intră pe teritoriul Greciei vor avea de achitat o taxă de 20 de euro în cazul în care au nevoie de servicii medicale pe durata concediului. Până acum, turiștii nu achitau…
Autoritățile elene au decis, în premieră, că turiștii care intră pe teritoriul Greciei vor avea de achitat o taxă de 20 de euro în cazul în care au nevoie de servicii medicale pe durata concediului. Până acum, turiștii nu achitau taxe decât dacă era necesară internarea în spital.
Potrivit unui articol publicat pe healthreport.gr, Ministerul Sănătății din Grecia a decis că taxa va fi achitată de toți turiștii care se prezintă la unități sanitare, clinici sau spitale. Mai mult, cei care necesită analize sau alte teste vor fi nevoiți să achite și alte taxe. Noile măsuri se aplică și celor care locuiesc în Grecia fără a fi rezidență permanentă.
Potrivit articolului, autoritățile speră să colecteze sume importante de bani în timpul sezonului de vară. Prețul unui test de COVID-19 efectuat la un spital public costă în general sub 50 de euro, dar instituțiile private pot cere sume mai mari.