Home Actualitate Anunțul făcut de Wizz Air pe care trebui...
Actualitate

Anunțul făcut de Wizz Air pe care trebuie să il știe toți călătorii. Ce modificări va opera compania

Compania aeriană low-cost Wizz Air anunță lansarea programului de vară 2016. De asemenea, compania introduce trei rute noi din Cluj-Napoca și București, începând cu luna martie, respectiv, mai 2016, potrivit informațiilor transmise de reprezentanții companiei.  Noua rută de la Cluj–Napoca…

Anunțul făcut de Wizz Air pe care trebuie să il știe toți călătorii. Ce modificări va opera compania
Anunțul făcut de Wizz Air pe care trebuie să il știe toți călătorii. Ce modificări va opera compania · Foto: Business Magazin

Compania aeriană low-cost Wizz Air anunță lansarea programului de vară 2016. De asemenea, compania introduce trei rute noi din Cluj-Napoca și București, începând cu luna martie, respectiv, mai 2016, potrivit informațiilor transmise de reprezentanții companiei. 

Noua rută de la Cluj–Napoca spre München Memmingen va fi disponibilă din 28 martie 2016, cu două zboruri pe săptămână, în fiecare zi de luni și vineri. Din București, noul zbor spre Hamburg Lubeck va fi lansat din 20 mai, cu două curse pe săptămână, tot lunea și vinerea, în timp ce ruta către Glasgow va fi inaugurată pe 21 mai și zborurile vor fi operate în zilele de marți și sâmbătă.

Wizz Air anunță, de asemenea, creșterea frecvenței pentru unele dintre rutele deja existente, cum ar fi București și Timișoara spre Londra Luton sau Cluj-Napoca spre Nuremberg, dar și altele. Rețeaua Wizz Air din România va beneficia și de o nouă aeronavă Airbus A321 care va spori capacitatea de transport datorită numărului mare de locuri – 230. Vara, în timpul vârfului de sezon 2016, baza din București va avea patru aeronave A320 și patru A321 care vor fi distribuite pe cele mai populare rute, acum ar fi, de exemplu, Londra Luton, Bruxelles Charleroi, Roma Ciampino și Madrid.

Cu această extindere a rutelor, rețeaua de zbor Wizz Air România numără în total 95 de rute, spre 15 țări diferite, de la 8 aeroporturi. Biletele pentru noile curse sunt deja disponibile cu prețuri începând de la 129 lei* și pot fi rezervate pe site-ul wizzair.com

Rute noi Wizz Air din România:

Rută

Zile

Lansare

Prețuri începând de la

Cluj-Napoca – München  Memmingen

luni, vineri

28 martie 2016

RON 129

București – Hamburg Lubeck

luni, vineri

20 mai 2016

RON 129

București – Glasgow

marți, sâmbătă

21 mai 2016

RON 179

Frecvențe crescute pe rute existente din România:

Rută

Frecvență săptămânală

De la

Timișoara – Londra Luton

7 zboruri de la 5

20 mai 2016

București – Londra Luton

26 de la 21

20 mai 2016

București – Doncaster Sheffield

3 de la 2

20 mai 2016

București– Tel Aviv

4 de la 3

20 mai 2016

București – Oslo Torp

3 de la 2

20 mai 2016

București – Zaragoza

3 de la 2

20 mai 2016

Cluj-Napoca – Bruxelles Charleroi

4 de la 3

27 martie 2016

Cluj-Napoca – Malmo

3 de la 2

27 martie 2016

Cluj-Napoca – Nuremberg

3 de la 2

27 martie 2016

 

Wizz Air transportă anual în și din România peste trei milioane de pasageri. Compania este deținută de fondul american de investiții Indigo Partners și nu are o entitate juridică pe piața locală, serviciile fiind facturate la compania înregistrată în Ungaria. Wizz Air este singura companie din România care taxează bagajele de mână de dimensiuni standard. Doar bagajele de mână mici pot fi transportate gratis, în anumite condiții. Recent, 20 de angajați ai companiei au fost concediați în mod ilegal de Wizz Air – ei au câștigat procesul cu compania și și-au recăpătat slujbele, precum și despăgubiri morale.

Wizz Air este cea mai mare companie low-cost din Europa Centrală și de Est, care operează o flotă de 63 de aeronave Airbus A320 și oferă mai mult de 380 de rute din 22 de baze, ce leagă 112 destinații din 38 de țări. Echipa Wizz Air este formată din peste 2.300 de angajați. 

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună