Home Lifestyle Anul Nou Chinezesc: lampioane, dragoni ș...
Lifestyle

Anul Nou Chinezesc: lampioane, dragoni și prăjituri de orez (GALERIE FOTO)

Duminică au început în toată lumea festivitățile Anului Nou Chinezesc. care marchează intrarea în Anul Dragonului, favorabil persoanelor ambițioase și aventuroase, conform zodiacului chinezesc.

Anul Nou Chinezesc: lampioane, dragoni și prăjituri de orez (GALERIE FOTO)
Anul Nou Chinezesc: lampioane, dragoni și prăjituri de orez (GALERIE FOTO) · Foto: Business Magazin

Festivitățile Anului Nou Lunar Chinezesc, sau Festivalul Primăverii, cum i se mai spune, încep anul acesta la data de 23 ianuarie, durează 15 zile și constau în parade extravagante și spectacole de tot felul, având în vedere că Anul Nou este cea mai importantă sărbătoare pentru chinezi.

Masa de Anul Nou include obligatoriu găluște, considerate aducătoare de noroc, umplute cu legume, carne sau pește și în care uneori se pun și obiecte specifice, cum ar fi monede, iar despre cel ce găsește găluștele cu monede se spune că va avea noroc tot anul. În sudul Chinei, găluștele sunt înlocuite cu prăjituri de orez.

Festivități de Anul Nou Chinezesc (GALERIE FOTO)

În orașe se aprind focuri de artificii, în fața caselor se pun decorațiuni roșii, iar înăuntru se atârnă lampioane tot roșii. Toate acestea au rolul simbolic de a-l îndepărta pe “Nian”, un monstru mitic care ar fi amenințat oamenii și animalele de casă la momentul schimbării anilor, dar care se teme de culoarea roșie și de zgomotele petardelor.

De asemenea, părinții și alți adulți din familie oferă plicuri roșii cu bani copiilor, ca simbol al prosperității și al norocului, scrie Xinhua. Banii trebuie să fie în sumă cu număr par, cea mai mică sumă oferită fiind de obicei 50 de yuani (7,9 dolari). Plicul poate fi oferit cadou sau pus sub perna copilului.

Festivități de Anul Nou Chinezesc au loc și în Asia de Sud-Est, mai ales în Singapore, ca și în orașele din Australia, Europa și America unde există populații semnificative de chinezi.

Conform zodiacului chinezesc, Anul Dragonului urmează după Anul Șobolanului și precedă Anul Șarpelui. Dragonul, înfățișat ca un animal mitologic cu coarne de cerb, trup de șarpe și gheare, este singurul animal imaginar din zodiac, fiind venerat odinioară ca zeu al apelor în zonele din China predispuse la inundații și secetă.

Sursa: Xinhua

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună