Home Actualitate Anul financiar începe cu dreptul: leul î...
Actualitate

Anul financiar începe cu dreptul: leul își revine, bursa crește, iar statul se împrumută mai ieftin

Leul și titluri de stat românești au reintrat pe radarele investitorilor străini, licitațiile organizate de Ministerul Finanțelor fiind din ce în ce mai aglomerate în ultimele săptămâni în urma refacerii apetitului nerezidenților pentru piața locală.

Anul financiar începe cu dreptul: leul își revine, bursa crește, iar statul se împrumută mai ieftin
Anul financiar începe cu dreptul: leul își revine, bursa crește, iar statul se împrumută mai ieftin · Foto: Business Magazin

Leul și titluri de stat românești au reintrat pe radarele investitorilor străini, licitațiile organizate de Ministerul Finanțelor fiind din ce în ce mai aglomerate în ultimele săptămâni în urma refacerii apetitului nerezidenților pentru piața locală.

Anul a început bine și la bursă, unde semnalele de debut au întrecut orice așteptări tot pe seama capitalului străin. Încă o confirmare a faptului că mișcările banilor nu sunt conduse atât de fundamente, cât de percepții.

Decisivă a fost încheierea crizei politice, însă și contextul extern joacă un rol important în această schimbare de atitudine a străinilor, lichiditatea fiind de-a dreptul abundentă pe piețele externe. Întoarcerea capitalului spre România i-a făcut pe analiști să-și schimbe radical previziunile legate de cursul leu/euro, care este văzut acum coborând spre 4,35 lei/euro. În același timp, randamentele obligațiunilor

de stat pe trei ani sunt așteptate să coboare sub pragul de 6% pe an. Economia nu dă mari semne de revenire, iar creșterea estimată pentru anul acesta se situează la mai puțin de 2%, însă cu toate acestea bani noi intră pe bursă, ridicând rapid prețurile în numai două săptămâni.

Rămâne de văzut dacă întoarcerea fluxurilor de capital se va consolida, premisele fiind favorabile mai ales dacă marile agenții de rating așteptate lunile următoare la București vor da semnale pozitive. Mai rămâne ca această schimbare de sentiment al nerezidenților să se propage și în economia locală.

Citiți mai multe pe www.zfcorporate.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună