Antreprenorul român care a eșuat de mai multe ori în afaceri iar apoi a construit un gigant
Dacă unii scad, alții trebuie să crească. Așa își explică Radu Timiș, fondatorul și din nou CEO-ul Cris-Tim, creșterea de 24% a vânzărilor companiei în prima jumătate a anului 2015, creștere dublă față de estimări, pe fondul scăderii volumelor de pe piața neagră.
A construit din temelii Cris-Tim, a inventat marca Salam Săsesc și are activități pe mai multe piețe, între care lactatele și agricultura. El s-a întors recent la conducerea afacerii sale, care vreme de circa opt luni a fost în grija lui Gheorghe Pogea, fost ministru de finanțe.
Radu Timiș nu crede că spiritul antreprenorial poate fi dobândit, ci pur și simplu ne naștem sau nu cu simțul banilor și dă ca exemplu faptul că părinții i-au dat bani doar în prima lună de studenție, iar apoi le trimitea el bani acasă. Este absolvent al Institutului Național de Educație Fizică și Sport din București, iar după terminarea studiilor a lucrat ca profesor în Oltenița vreme de trei ani.
La începutul lui 1990, s-a întors în București și s-a angajat timp de doi ani ca instructor sportiv la piscina fostului hotel București, actualul Radisson. Primii pași de antreprenoriat au fost făcuți în 1992, în domenii care nu au nicio legătură cu activitatea din prezent.
Povestea Cris-Tim a început modest, cu deschiderea unui chioșc de 12 mp în care Timiș a hotărât să vândă alimente, pentru ca în câțiva ani să demareze și producția de mezeluri.