Antreprenorul care a renunțat la corporație ca să își facă propria afacere în același domeniu și a ajuns în doar trei ani la venituri de 400.000 de euro. Librăriile Cărturești se numără
Dragoș Smeu, un antreprenor din București, a lăsat în urmă cu trei ani jobul dintr-o agenție de comunicare pentru a crea Mavericks, propria agenție de marketing online, și a crescut de la cinci clienți inițial la peste 50 în prezent. În 2019 așteaptă afaceri de 400.000 de euro, dublu față de anul anterior.
„Am pornit la drum cu Mavericks, o agenție creată de la zero, alături de doi colegi. Mavericks a crescut de la cinci clienți inițial în portofoliu la peste 50 de clienți în momentul acesta, de la mine alături de doi juniori la mine alături de zece angajați și o colegă din Seul care lucrează part-time de la mii de kilometri distanță și pe care nu am vrut s-o pierdem”, a spus Dragoș Smeu.
Printre clienții Mavericks se află lanțul de librării Cărturești, care a fost și prima companie atrasă de agenție, Mobexpert sau Office Shoes.
Investiția inițială în Mavericks a fost între 5.000 și 7.000 de euro, care a inclus plata chiriei, laptopuri, iar după două luni de la deschidere compania recuperase deja investiția.
Dragoș Smeu spune că i-a atras pe colegii săi prin promisiunea de dezvoltare constantă, resursa umană în domeniul comunicării fiind cel mai important aspect pentru Mavericks. De altfel, din a treia lună de când a început să ducă firma pe profit, antreprenorul a investit în atragerea de noi oameni în echipă, lucru care i-a permis să atragă mai mulți clienți în portofoliu.
„Până acum am pus accent pe serviciul pe care îl oferim și nu am investit mult în campanii de promovare, am lăsat calitatea serviciilor să vorbească pentru noi. Am crescut mult organic. Pentru noi este foarte importantă retenția clienților, să rămână în portofoliu”, a mai spus Dragoș Smeu.
Pentru campaniile de marketing online, Mavericks lucrează atât cu clienți care au deja campanii dezvoltate, cât și cu firme care vor să lucreze pentru prima dată cu o agenție, pentru care oamenii de la Mavericks creează strategii, setează și monitorizează obiective.