Antreprenorii români au devenit mai pesimiști în privința evoluției afacerilor în acest an
Antreprenorii români au devenit mai pesimiști în ceea ce privește evoluția afacerilor în acest an, astfel că ponderea celor care estimează o scădere a veniturilor în 2014 a crescut la 12%, de la 2% la începutul anului, potrivit unui studiu al companiei de consultanță și audit EY.
“Dacă la începutul anului liderii de business din România aveau așteptări majoritar pozitive în privința creșterii afacerilor lor în 2014, dar distribuite mai ales într-o zonă prudentă, în segmentele 1-5% și 5-10%, cu cât ne apropiem de sfârșitul anului așteptările suferă corecții și încep să se accentueze extremele: fie creșteri mai mari, pentru afacerile care au fructificat oportunitățile din piață, fie scăderi”, se arată într-un comunicat al EY România.
Astfel, potrivit studiului “O nouă viziune a creșterii”, publicat marți de companie, pe zona cu așteptări de scădere a veniturilor s-au situat 12% dintre respondenți, față de doar 2% la ediția precendentă a studiului, realizată la începutul anului 2014.
În același timp, zona de creștere 1-5% a pierdut 19 puncte procentuale, acestea redistribuindu-se mai ales în zona de așteptări negative la această ediție a studiului.
Studiul EY are la bază răspunsurile a 305 executivi de top și analizează percepția acestora în privința perspectivelor mediului de afaceri din România în 2014.
Răspunsurile au fost colectate în perioada 28 iulie-8 august, iar majoritatea respondenților (51%) provin din companii cu cifre de afaceri mai mari de 50 de milioane euro, în timp ce 54% dintre aceștia dețin funcția de director executiv sau președinte.
Pe de altă parte, oamenii de afaceri așteaptă într-o măsură mai mare decât la începutul anului ca numărul angajaților din compania lor să crească în 2014.
“Odată cu clarificarea direcției piețelor în care activează și a tendinței cererii, numărul celor care se așteptau la o stagnare a forței de muncă a scăzut cu 15 puncte procentuale, de la 37% la 22%, puncte ce s-au distribuit mai ales în zona de creștere, pe palierele 1-5% și 5-10%. La extrema pozitivă, 2% dintre angajatori se așteaptă la o creștere de peste 30% a forței de muncă în propria companie”, se menționează în comunicat.
Mai mult, sub presiunea liberalizării pieței muncii din Uniunea Europeană, ca și a altor factori, creșterea salariilor a trecut din zona 1-5% în zone cu creștere mai mare. Astfel, dacă la începutul anului, 60% dintre respondenți considerau că salariile vor înregistra rate de creștere între 1-5% în 2014, la această ediție cei care au această așteptare a scăzut la 51%.
“Cele 9 puncte procentuale s-au distribuit după cum urmează: 4 puncte în zona 5-10% (ajungând la 23% așteptări de creștere cu 5-10% a nivelului salariilor), tot 4 puncte în zona de creștere de 10-20% (6%) și 1 punct în zona cu creștere a salariilor de peste 20% (1%)”, explică sursa citată.
Costurile reduse revin în prim plan ca avantaj competitiv în răspunsurile oamenilor de afaceri chestionați, în condițiile în care 38% consideră că acestea reprezintă principalul punct forte al celorlalți jucători.
În contrast cu așteptările de creștere a salariilor, accentul pe costuri reduse nu poate fi însă sustenabil, în timp ce cercetarea și dezvoltarea sunt indicate doar de 6% dintre respondenți ca avantaj competitiv al pieței.
În același timp, viziunea asupra următoarelor 6 luni asupra industriei în care activează companiile începe să capete și nuanțe negative, cu 8 puncte procentuale dintre răspunsurile care considerau la începutul anului că perspectivele industriei sunt foarte bune, transferându-se acum în zona de răspunsuri negative.
De asemenea, 9% dintre respondenți se așteaptă ca și cererea să scadă în următoarele 6 luni. Ca răspunsuri la această tendință, cele mai mai creșteri pot fi observate în creșterea activității de marketing și vânzări (creștere cu 9 puncte procentuale, până la 33%) și scăderea prețurilor (14% dintre respondenți întrevăd această măsură pentru a crește vânzările).