Antreprenori în frumusețe: îmbină chirurgia estetică cu ritualuri spa ca în Bali
Foști colegi de facultate, apoi soț și soție și ulterior parteneri de afaceri - așa începe povestea Danei și a lui Ștefan Jianu, medici primari de chirurgie plastică și generală, dar și antreprenori. Au dezvoltat împreună o clinică de chirurgie estetică și un spital în București, dar și două centre spa, după modelul celor din Bali, Indonezia, iar planurile lor de investiții nu se opresc aici.
ÎN 1994 FĂCEAU PRIMUL PAS ÎN DEZVOLTAREA AFACERII PROPRII, atunci când deschideau prima clinică privată de chirurgie plastică, ProEstetica, pe o piață evaluată astăzi la circa 40 de milioane de euro. Doi ani mai târziu inaugurau și Centrul Medical ProEstetica, o clădire cu patru etaje din Dorobanți. Călătoriile pe care le-au făcut în străinătate i-au inspirat pe soții Jianu să dezvolte și altceva în afara clinicilor de chirurgie, respectiv o clinică de detoxifiere și slăbire, proiect care într-un final este implementat, dar sub un nou concept, de centru spa.
“Am pornit de la ideea unei clinici de slăbire și detoxifiere, ceea ce am văzut în Germania și Elveția și știam că este nevoie și în România, dar apoi am vizitat și ne-am îndrăgostit de insula zeilor – Bali din Indonezia – și de spa-urile lor de relaxare, unde folosesc masaje și ritualuri pentru refacere și wellness”, spune Ștefan Jianu. După vizita din Bali, celor doi soți le-a venit ideea realizării unor centre spa. “Am avut ideea reunirii experienței noastre medicale de la patul pacientului cu tradițiile milenare asiatice de refacere și relaxare în Bali Spa Cornu, un resort de relaxare, slăbire, wellness și detoxifiere.”
În 2007 cei doi deschid centrul Bali Spa din localitatea Cornu, situată la 100 de kilometri de București, iar în 2008 un spa, sub același brand, în hotelul de cinci stele Radisson din Capitală. “Investiția a ajuns până la 1,5 milioane de euro și a fost făcută împreună cu partenerul nostru olandez, din fonduri proprii și dintr-un credit. Dezvoltarea complexului din Cornu a durat din 2005 până la mijlocul lui 2007.” În prezent, în centrul din Cornu lucrează 19 angajați, dintre care doi terapeuți în masaje, aduși chiar din Indonezia. Cei doi medici antreprenori au creat și o atmosferă specifică, prin mobilierul, corpurile de iluminat, muzica, decorurile și produsele aduse din Bali. Spun că aplică în aceste centre conceptul DREAM (dietă, relaxare, estetică, activitate fizică și medicină). În prima parte a anului 2007, când au intrat pe piață cu centrul spa din Cornu, cei doi antreprenori s-au concentrat pe promovarea unității, iar în al doilea an de activitate deja se bucurau de profit, după ce reușiseră să atragă mai mulți clienți.
INTRÂND ÎN CATEGORIA DE HOTEL DE 4 STELE, dezvoltat pe o suprafață de 1.200 de metri pătrați, Bali Spa Cornu are 15 camere, un restaurant Bumbu Bali, o sală de conferințe, sală de fitness, piscină acoperită și încălzită, trei săli de masaje, două camere de întreținere corporală, saună finlandeză, jacuzzi, terase exterioare, foișor, piste de role și biciclete, teren de baschet, grădină japoneză, livadă cu pomi fructiferi. Întregul complex se întinde pe o suprafață de 5.000 metri pătrați. Firma care deține Bali Spa Cornu este ProEstetica Sana, în care doctorii Jianu sunt asociați cu un partener olandez.
Când au început să dezvolte cele două centre spa, industria de specific din România abia se contura. Cei doi soți veneau cu know-how în domeniu, vizitând spa-uri nu doar în Bali, ci și în alte destinații din toată lumea: au făcut terapii în Japonia, în fața Muntelui Fuji, cu apă termală foarte fierbinte și masaj shiatsu, în Thailanda, în pădurea tropicală, cu masaj thailandez de tip stretching, în Hawaii, în Turcia, Dubai, Singapore, Qatar, China, dar și în Europa – Grecia, Cipru, Elveția, Austria, Monaco, Franța, Germania, Ungaria. “Venirea crizei a diminuat însă orientarea românilor către servicii de wellness și spa, cererea dimi-nuân-du-se semnificativ. A fost nevoie să ne adaptăm la situ-ație prin axarea, din ce în ce mai mult, pe turism de weekend și teambuilding-uri, pentru a rămâne totuși profitabili, inclusiv în ultimul an.”
Prețurile serviciilor la spa încep de la 110 lei pentru un masaj facial de o jumătate de oră, ajung la 200 de lei pentru un masaj de o oră cu pietre fierbinți, dar și la peste 400 de lei pentru alte tratamente.
Ștefan Jianu a urmat un program de MBA la Universitatea din Viena pentru a putea coordona afacerile familiei. El spune că centrele spa atrag printre clienți turiști care au călătorit mult, expați, pacienți ai clinicii ProEstetica, dar și angajați din bănci, firme din retail, industrie sau farma, care organizează traininguri. Investițiile următoare vor consta într-un restaurant de mare capacitate la Cornu și un teren de minigolf. “În acest sens, facem demersuri pentru a obține fonduri europene.”
ANUL TRECUT, centrul spa din Cornu a adus venituri de un milion de lei (233.000 de euro), în timp ce spa-ul din Radisson a generat 500.000 de lei (116.000 euro), iar în acest an creșterea estimată a cifrei de afaceri este de cel puțin 10%. Cei doi antreprenori mizează anul acesta pe creșterea numărului de clienți din zona corporate și, pentru a atrage cât mai mulți clienți, au lansat pachete la 75 de euro pe zi, în cameră dublă, cu servicii incluse la piscina interioară, exterioară, fitness, saună și masaj. Anul trecut, 35% din veniturile Bali Spa Cornu au provenit din teambuilding-uri sau meetinguri ale unor companii locale.
Printre clienții care au organizat meetinguri la Cornu se numără OMV Petrom, Carrefour, Lafarge, BMW, Kraft, dar și alte companii din zona bancară, firme farmaceutice sau din retail. Ștefan Jianu spune că se așteaptă la creșterea numărului de clienți corporate și la spa-ul deschis la hotelul Radisson. Principalul avantaj al unui hotel în care se dezvoltă un centru spa este posibilitatea creșterii traficului prin atractivitate mai mare pentru turiști. Printre hotelurile în care s-au dezvoltat centre spa se numără JW Marriott și Radisson din Capitală, precum și Hilton din Sibiu, Cocor din stațiunea Neptun, hotelul de patru stele Sportul din Poiana Brașov, hotelul de cinci stele Vega. Cei doi medici antreprenori nu vor să se limiteze doar la cele două centre spa deschise până acum. Ei plănuiesc să dezvolte o rețea națională de centre Bali Spa, concept care poate fi modulat ca resort spa, hotel spa (cum este cel din hotelul Radisson), day spa sau medical spa, pentru orice variantă având și posibilitatea de a franciza, potrivit lui Ștefan Jianu. În același timp, ei iau în considerare continuarea investițiilor în clinicile medicale de chirurgie estetică. “De asemenea, suntem în discuții pentru a dezvolta mai multe clinici medicale în țară pe profilul ProEstetica, respectiv chirurgie și medicină estetică, flebologie, herniologie, proctologie, centru laser și medical spa, un model de business viabil și în criză, inclusiv atunci când se sistează decontările Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.”