ANP va facilita, începând din mai, comunicarea online dintre deținuți și familiile lor
Persoanele încarcerate vor putea să comunice online cu familiile, de acest lucru urmând să beneficieze mai întâi doar cei care sunt la distanță mare de familie, iar prioritate vor avea deținuții cu copii minori, a declarat, vineri, directorul Direcției Reintegrare Socială din ANP, Roxana Preda.
Directorul Direcției Reintegrare Socială din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), Roxana Preda, a declarat, în cadrul unei dezbateri privind situația copiilor cu părinți deținuți, că acest proiect, de facilităre a comunicării online, a fost testat în aprilie într-un penitenciar de femei, iar de luna viitoare urmează să fie extins.
Ea a explicat că, deocamdată, această facilitate va putea fi asigurată doar pentru cei ale căror familii locuiesc departe de localitatea în care se află penitenciarul, asta din cauza faptului că la nivelul ANP nu există, deocamdată, dotările tehnice necesare pentru ca toți deținuții să poată comunica online.
Roxana Preda a precizat însă că intenția ANP este de a generaliza această modalitate de comunicare. Ea a explicat că nu poate avansa o dată până la care acest proiect ar putea fi extins la nivelul tuturor unităților de detenție, deoarece acest lucru depinde de resursele financiare de care va dispune ANP sau de sprijinul extern pe care l-ar putea primi în acest sens.
Reprezentanta ANP a precizat că pentru asigurarea acestui tip de comunicare nu sunt necesare modificări legislative, întrucât acest lucru este prevăzut în Legea 254/2013.
Directorul din cadrul Administrației Penitenciarelor a mai spus că asistenții sociali din penitenciare vor identifica deținuții care ar putea beneficia de comunicare online cu familia, aceștia vor fi întrebați dacă doresc acest lucru și se va face o evaluare inițială.
“Vor fi camere special amenajate și persoane care să îi asiste și să îi ajute tehnic”, a mai spus Roxana Preda.
Dezbaterea publică cu privire la situația copiilor cu părinți deținuți “Este nedrept să punem sentințe pe visurile copiilor cu părinți deținuți” a fost organizată de Asociația Alternative Sociale.