Angela Gheorghiu: Nu am primit niciodată nicio invitație oficială de a participa la Festivalul Enescu
Angela Gheorghiu a declarat pentru MEDIAFAX că nu a primit niciodată nicio invitație oficială de a participa la Festivalul "George Enescu", în contextul în care Mihai Constantinescu a spus, într-un interviu acordat agenției de presă, că soprana a fost invitată de trei ori la evenimentul muzical.
Într-un interviu acordat recent agenției MEDIAFAX, Mihai Constantinescu – directorul Artexim, o instituție publică a Ministerului Culturii prin care este organizat Festivalul Internațional “George Enescu” – a declarat că Angela Gheorgiu a fost invitată de trei ori la evenimentul muzical, însă nu a acceptat niciodată.
“Doamna Angela Gheorghiu a fost invitată de trei ori. Decizia dânsei a fost de a nu veni. Acum, dragoste cu sila nu se face. Dacă dânsa, la un moment dat, o să considere că poate să vină în condițiile pe care le pune festivalul, cu mare plăcere va fi invitată. Nu cred că festivalul trebuie să stea într-un artist”, a declarat Mihai Constantinescu în interviul acordat MEDIAFAX.
În acest context, într-o declarație trimisă agenției MEDIAFAX, Angela Gheorghiu spune: “În ultimii ani, a devenit un obicei regretabil ca numele meu să fie menționat în preajma Festivalului Enescu în declarații inexacte și vădit înșelătoare față de publicul din România. Recent, s-a menționat că aș fi fost invitată în mai multe rânduri să particip la festival, dar de fiecare dată am refuzat. Țin să precizez că nu am primit niciodată nici o invitație oficială, nici o propunere clară care să precizeze termenii în care participarea mea ar fi putut avea loc și, cu atât mai puțin, vreun contract ferm. Particip la festivaluri internaționale peste tot în lume. Numai în această vară am fost contractată – și nu «invitată» – la Festivalul de la Verbier și la prestigiosul Festival de la Salzburg și peste tot organizatorii au dat dovadă de profesionalism și rigoare, parcurgând aceleași etape firești în relația cu orice artist internațional”.
De asemenea, Angela Gheorghiu spune că este “descumpănitor” faptul că la Festivalul Enescu nu se respectă aceleași reguli ca la alte manifestări muzicale din alte țări.
“Este, de aceea, cu atât mai descumpănitor pentru mine că pentru un festival organizat în țara mea, pe care o promovez și o susțin oriunde mă duc, nu se respectă aceleași reguli. În schimb, după un fir logic care îmi scapă, vina organizatorilor este aruncată, metodic, asupra mea. Îmi doresc ca aceste declarații care ocolesc cu premeditare realitatea să înceteze, iar organizatorii Festivalului Enescu să promoveze toți artiștii români cu aceeași intensitate și generozitate pe care o manifestă în relație cu cei de pe alte meleaguri”, a mai spus Angela Gheorghiu.
Angela Gheorghiu, un star al operei internaționale, s-a născut la Adjud. A absolvit Universitatea Națională de Muzică din București, unde a cunoscut-o pe Mia Barbu. Angela Gheorghiu și-a făcut debutul internațional în 1992, la Royal Opera House Covent Garden, în “La Bohème”, la Metropolitan Opera din New York și la Opera de Stat din Viena. La Royal Opera House Covent Garden a cântat pentru prima dată în mult aclamata “La Traviata”, în 1994, când BBC a difuzat această operă. “S-a născut o stea”, remarca presa, în acea perioadă.
De atunci, Angela Gheorghiu a cântat în toate marile opere din lume, la New York, Philadelphia, Londra, Paris, Salzburg, Berlin,Tokyo, Roma, Seul, Veneția, Atena, Monte Carlo, Chicago, Sao Paolo, Los Angeles, Lisabona, Valencia, Palermo, Amsterdam, Kuala Lumpur, Zürich, Vienna, Salzburg și multe altele.
Pentru cariera sa, Angela Gheorghiu a primit mai multe distincții, printre care La Medaille Vermeille de la Ville de Paris și titlurile de Ofițer al Ordinului Artelor și Literelor, dar și de Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor acordate de Guvernul francez. În decembrie 2010, Angela Gheorghiu a devenit Doctor Honoris Causa al Universității de Arte din Iași. În același an, Angela Gheorghiu a fost decorată cu Ordinul “Steaua României” în grad de Comandor – cea mai înaltă decorație acordată de către președintele României. În octombrie 2012, Angela Gheorghiu a primit Medalia “Nihil Sine Deo” din partea Regelui Mihai I al României, pentru promovarea valorilor culturii românești în străinătate.
Aproximativ 2.500 de artiști străini și 500 de artiști români participă la ediția din 2015 a Festivalului “George Enescu” – cel mai mare eveniment cultural internațional organizat de România și cel mai puternic promotor al creației și valorilor marelui compozitor român, intrat în patrimoniul mondial, George Enescu -, care a început duminică și se desfășoară până pe 20 septembrie.
Mai multe detalii despre eveniment se găsesc pe site-ul http://festivalenescu.ro/.