Angajații TVR, în grevă japoneză luni, în semn de protest față de concedierile anunțate în televiziunea publică
SPUSTV, sindicatul reprezentativ din Televiziunea Română, îi invită, printr-un comunicat, pe angajații TVR să intre în grevă japoneză, luni, în semn de protest față de hotărârea Consiliului de Administrație al televiziunii publice de a concedia circa 980 de angajați.
Greva de tip japonez se va desfășura luni, 3 septembrie, începând cu ora 00.00 până la ora 24.00, se arată în comunicatul remis MEDIAFAX de Sindicatul pentru Unitatea Salariaților din TVR (SPUSTV).
Angajații TVR sunt invitați să poarte pe parcursul zilei de luni banderole albe pe unul din brațe, iar pe banderole să fie inscripționat cuvântul “Protest”.
“Greva de tip japonez nu implică întreruperea activității în SRTv”, se mai spune în comunicatul sindicatului.
În același comunicat, SPUSTV le mulțumește membrilor din Consiliul de Administrație al TVR “pentru mărinimia” de care au dat dovadă și “generozitatea” cu care au renunțat la 980 de oameni, pe care i-au tratat “ca pe niște simple numere”.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro