Andrei Muraru s-a retras din CA al TVR, fiind înlocuit de Cristian Petcu, director în ICR
Andrei Muraru s-a retras din Consiliul de Administrație al TVR, întrucât a fost numit consilier prezidențial, el fiind înlocuit în structura de conducere a Televiziunii Române de Cristian Petcu, fost secretar de stat în Ministerul Culturii și actual director în Institutul Cultural Român.
Istoricul Andrei Muraru a renunțat la funcția de membru al Consiliului de Administrație al Societății Române de Televiziune (SRTv) după ce, la sfârșitul lunii decembrie 2014, a fost numit în funcția de consilier prezidențial printr-un decret semnat de președintele Klaus Iohannis.
Astfel, Cristian Petcu, care era membru supleant al lui Andrei Muraru în Consiliul de Administrație (CA) al TVR, l-a înlocuit pe Muraru în această structură de conducere a Televiziunii Române. Cristian Petcu a participat, marți, pentru prima dată la o ședință a CA al TVR, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din Televiziunea Română.
Andrei Muraru și Cristian Petcu au fost numiți membru titular, respectiv membru supleant în CA al TVR, pe 1 aprilie 2014, printr-o hotărâre a Parlamentului. Andrei Muraru și Cristian Petcu au fost numiți în CA al TVR din partea PNL.
Cristian Petcu și-a preluat automat atribuțiile în CA în momentul demisiei lui Muraru.
Potrivit Legii 41/1994 privind organizarea și funcționarea TVR, locul devenit vacant în CA este ocupat de supleantul titularului.
Absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă, Universitatea Craiova, Cristian Petcu a ocupat de-a lungul timpului mai multe funcții în instituții publice de cultură.
Astfel, în prezent, Cristian Petcu este director al Direcției Programe Interne din Institutul Cultural Român. El a ocupat și funcția de secretar de stat în Ministerul Culturii, în perioada 2013 – 2014.
Cristian Petcu a fost și director interimar al Administrației Fondului Cultural Național (AFCN), fiind numit în această funcție în iulie 2009, cu susținerea PSD, după cum declarau atunci surse pentru MEDIAFAX.
În august 2010, o serie de operatori culturali l-au acuzat pe Cristian Petcu că ar fi finanțat din fondul de urgență al AFCN, adică fără organizarea unui concurs, un proiect al Universității Valahia din Târgoviște, unde acesta era angajat ca administrator-șef al Facultății de Teologie. La momentul respectiv, Cristian Petcu a declarat că suma alocată fondului de urgență s-a încadrat în limitele prevăzute de lege.
Pe de altă parte, în iulie 2012, Cristian Petcu a fost detașat la șefia Institutului Național al Patrimoniului, unde a fost tot director interimar.
În timpul mandatului său, respectiv pe 26 septembrie 2012, Institutul Național al Patrimoniului a făcut obiectul unei percheziții a polițiștilor, ca urmare a unor anchete efectuate de ofițerii de la departamentul de investigare a fraudelor de la Poliția Capitalei, într-un dosar penal ce privește săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă continuată, și instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă continuată. Numele lui Petcu nu a apărut atunci în mod direct în legătură cu aceste percheziții, însă acesta nu a putut fi contactat pentru a comenta această situație.
În prezent, în afară de Cristian Petcu, din Consiliul de Administrație al TVR mai fac parte: Stelian Tănase (președinte-director general), Claudiu Brînzan, Cătălin Blebea, Radu Carp, Adrian Bucur, Debreczeni Hajnal, Florin Condurățeanu, Raico Cornea, Romina Surugiu și Adrian Ștefan Bădescu.