ANALIZĂ: Prezidențialele din noiembrie: Care sunt candidații oficiali și neoficiali - FOTO
Prezidențialele din noiembrie se anunță animate și strânse, în condițiile în care în cursă s-au înscris deja Victor Ponta, Monica Macovei, Viorel Cataramă, dar se așteaptă și anunțurile oficiale legate de Klaus Iohannis, Cătălin Predoiu, Călin Popescu Tăriceanu. Rămâne de văzut ce vor face, până la urmă, directorii celor două mari servicii de informații, George Maior și Teodor Meleșcanu, precum ș…
Un prim candidat sigur este VICTOR PONTA, din partea PSD, actualul premier anunțându-și, în mai multe rânduri, din primăvară, candidatura la Președinție. Cel mai recent anunț oficial a fost la finele lunii iulie, la Craiova, când Ponta a cerut Consiliului Național lărgit sprijinul pentru a candida la prezidențiale. Candidatura efectivă urmează a fi validată de Congresul partidului, în septembrie.

Cel mai recent anunț privind intrarea în cursa prezidențială din iarnă este cel al MONICĂI MACOVEI. Europarlamentarul PDL a anunțat, într-un mesaj video online, că va candida la Președinție, menționând că este nemulțumită de opțiunile de vot oferite și că aceste opțiuni impuse de partide nu au fost testate în nicio bătălie electorală națională. Anunțul a fost criticat de președintele Băsescu și de colegii ei din PDL.

Un alt candidat anințat deja oficial este CRISTIAN DIACONESCU, din partea PMP, partid condus de Elena Udrea. Președintele Traian Băsescu și-a anunțat sprijinul pentru Diaconescu, fost social-democrat, fost ministru al Justiției și Externelor, fost consilier prezidențial. Diaconescu este președinte al Fundației Mișcarea Populară. Diaconescu susține că dacă nu va intra în turul II, atunci ”probabil” nu va mai merge la vot ca cetățean, acesta arătând că nu se poate dezice de principiile sale.

Un alt anunț oficial este cel al omului de afaceri VIOREL CATARAMĂ, care spunea, la mijlocul lunii iulie, că vrea să candideze sub sloganul “Românii liberi îngenunchează mafia politică”, principalul său obiectiv fiind acela de a schimba Constituția.

Fostul premier liberal CĂLIN POPESCU TĂRICEANU a fost ales, recent, președinte al Partidului Liberal Reformator (PLR), el precizând apoi că acest vot îi dă speranța și încrederea că va ajunge și președintele României. El și-a mai declarat și convingerea că echipa PLR va reuși să dea primul președinte liberal al României. Președintele Traian Băsescu declara, recent, că dacă Tăriceanu va intra la guvernare, cu partidul său, va beneficia de sprijinul foarte multor primari liberali și chiar președinți PNL de Consilii Județene în perspectiva candidaturii sale la prezidențiale.

Senatorul IOAN GHIȘE a anunțat, pe 23 iulie, că intenționează să candideze ca independent la Președinție și că dorește să strângă, cât de repede, peste 200.000 de semnături, el precizând că speră să inte în turul doi. El a vorbit, la momentul anunțului, despre suveranitatea poporului, demnitatea fiecărui cetățean, moralitatea politică. El a precizat că președintele trebuie să fie cu adevărat mediatorul între societatea civilă și autoritățile publice.Întrebat pe cine va susține în turul II, Ghișe a răspuns: ”Cu ajutorul cetățenilor care m-au stimulat, m-au convins și împins să depun această candidatură, sper să am șanse să intru în turul doi și mă voi susține pe mine”.

O decizie importantă pentru soarta alegerilor din noiembrie este cea legată de desemnarea oficială a candidatului alianței PNL-PDL. Este vorba despre alegerea între KLAUS IOHANNIS– PNL și CĂTĂLIN PREDOIU – PDL. Este de așteptat ca, în final, actualul primar al Sibiului să fie desemnat candidat, cel mai probabil anunțul urmând să fie făcut pe 11 august.

Iohannis a anunțat că partidele din ACL vor începe de lunea viitoare strângerea de semnături pentru candidatul la prezidențiale al alianței, precizând că din acel moment se va intra “sută la sută în precampania electorală”.

De asemenea, președintele PRM – aripa Funar, GHEORGHE FUNAR, va candida ca independent la Președinție, sloganul electoral al acestuia fiind ”România unită, cu români fericiți!”. Funar susține că vrea să candideze ca independent deoarece Justiția nu s-a pronunțat în legătură cu modificările la Statutul PRM și noua conducere a partidului aleasă la Congresul Extraordinar de la Alba Iulia, din 27 iulie 2013.

Alte nume vehiculate în contextul prezidențialelor sunt cele ale directorilor pricipalelor Servicii de informații, GEORGE MAIOR și TEODOR MELEȘCANU, precum și cel al guvernatorului BNR, MUGUR ISĂRESCU. Întrebat, în mai multe rânduri, despre o posibilă candidatură la Președinție, directorul SRI a răspuns evaziv, vorbind despre îndatoririle mandatului în fruntea Serviciului precum și despre responsabilitățile viitorului președinte.

Pe de altă parte, Meleșcanu și-a exprimat disponibilitatea de a analiza o eventuală propunere de a candida la prezidențiale, pentru de a contribui “cu ceva mai mult” la evoluția României, precizând că va examina atent o posibilă propunere “serioasă”.

Așa cum se întâmplă de fiecare dată înaintea prezidențialelor, numele guvernatorului BNR, Mugur Isărescu a fost vehiculat printre cele ale posibililor candidați. Ca de fiecare dată, declarațiile acestuia pe acest subiect sau răspunsurile la întrebările pe această temă au fost evazive.

Potrivit legii pentru alegerea președintelui României, dosarul de candidatură pentru funcția supremă în stat trebuie să conțină cel puțin 200.000 de semnături de susținere a candidatului. Alături de semnăturile din partea susținătorilor pentru candidatul la prezidențiale mai trebuie depusă la Biroul Electoral Central declarația de acceptare a candidaturii, declarația de avere, declarația de interese, de o declarație pe propria răspundere a candidatului în sensul că a avut sau nu calitatea de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia.