Analiză: Peste 100.000 de investitori și-au închis business-urile sau se află în dificultate în 2018
Peste 100.000 de firme și-au închis porțile sau au intrat în insolvență în primele 10 luni din acest an, cu peste 5.000 mai multe decât în perioada similară din anul trecut, arată o analiză Sierra Quadrant, companie specializată în insolvențe.…
Peste 100.000 de firme și-au închis porțile sau au intrat în insolvență în primele 10 luni din acest an, cu peste 5.000 mai multe decât în perioada similară din anul trecut, arată o analiză Sierra Quadrant, companie specializată în insolvențe.
Resursele financiare insuficiente, investițiile greșite și lipsa unei strategii de risc fundamentată pe realitățile din economie sunt principalele motive ale eșecului în afaceri, 116.952 de firme se află, în prezent, într-o situație de risc, iar multe dintre ele și-au închis deja activitatea, fiind cu 5.639 mai multe companii în dificultate decât în primele 10 luni din 2017, arată documentul.
În perioada ianuarie-octombrie 2018, 7.026 de societăți au intrat în insolvență, 15.014 și-au suspendat activitatea, 65.631 au fost radiate, iar 29.278 au fost dizolvate, potrivit datelor oficiale anunțate de Registrul Comerțului. Numărul firmelor dizolvate a crescut cu 20,7%, în timp ce suspendările de activitate au crescut cu 13,3%.
Citiți mai multe pe www.mediafax.ro