Home Actualitate ANALIZĂ: Lista neagră a achizițiilor pub...
Actualitate

ANALIZĂ: Lista neagră a achizițiilor publice din România, utilă și dorită, dar inexistentă

Instrumentul care ar elimina suspiciunile de fraudă și corupție din procedurile de achiziții publice, ”lista neagră” a firmelor care nu au respectat procedurile, este cerut de lege dar nu funcționează, deși România ar trebui să respecte, în exercițiul financiar european 2014-2020, noile directive.

ANALIZĂ: Lista neagră a achizițiilor publice din România, utilă și dorită, dar inexistentă
ANALIZĂ: Lista neagră a achizițiilor publice din România, utilă și dorită, dar inexistentă · Foto: Business Magazin

 În actualul exercițiu financiar european autoritățile publice, contractante de fonduri structurale și nu numai, vor folosi aceleași practici vechi de verificare a aplicanților care vor câștiga procedurile de achiziții publice, ceea ce va duce, în opinia specialiștilor în achiziții publice, probabil, la noi cazuri de corupție și fraudă.

Din motive încă necunoscute, instituțiile publice din România nu vor folosi, în perioada imediat următoare, cel mai eficient instrument recunoscut în combaterea și prevenirea fraudării banilor publici: lista neagră a achizitorilor, așa numitul ”blacklist”, un document stipulat în actele normative adoptate de România și care ar trebui să conțină numele firmelor care au făcut probleme de-a lungul timpului.

Nu sunt puse în discuție cazurile penale, în care s-au pronunțat instanțele, cazuri la care au acces toți factorii de decizie și pe care chiar ghidurile de finanțare le exclud dacă s-au soldat cu o condamnare, ci vorbim despre probleme ca deturnarea de fonduri, nerespectarea termenelor din contractele încheiate cu autoritățile, tergiversarea lucrărilor sau căpușarea banilor bugetați către firme recunoscute neoficial ca făcând parte dintr-un consorțiu abonat la fondurile publice.

Se întâmplă acest fenomen în contextul în care noul cadru legislativ european a inclus directive care garantează că toți actorii economici din UE au acces efectiv și nediscriminatoriu la piață și are ca “obiectiv principal simplificarea și flexibilizarea normelor și procedurilor existente, pentru a crește eficiența procesului de achiziții publice”, potrivit Agenției Naționale pentru Achiziții Publice (ANAP).

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună