ANALIZĂ: Iranul, Siria și Coreea de Nord, între dosarele fierbinți predate de Hillary Clinton succesorului ei în postul de secretar de Stat
Hillary Clinton i-a predat joi, cu 24 de ore înainte de a părăsi postul, "foaia sa de parcurs" succesorului ei, John Kerry, cu dosare ca Siria, Iranul, Africa de Nord, Afganistanul sau Coreea de Sud, relatează AFP, prezentând succint câteva dintre aceste dosare fierbinți.
Începând din 2009, șefa diplomației americane a primit câțiva jurnaliști acreditați la Departamentul de Stat, inclusiv pe cei de la AFP, pentru a le prezenta o vedere de ansamblu asupra dosarelor fierbinți care îl așteaptă pe Kerry.
SIRIA
După 22 de luni de conflict și cel puțin 60.000 de morți, “cele mai rele predicții despre ceea ce s-ar putea întâmpla, atât în interiorul, cât și în exteriorul Siriei, fac parte acum din câmpul posibil”, a deplâns Hillary Clinton, dând asigurări că a făcut, “de doi ani, tot ceea ce era posibil să se facă”. Ea acuză Iranul de “sporirea susținerii” acordate regimului și forțelor armate ale președintelui sirian Bashar al-Assad, prin “trimiterea de personal suplimentar și (…) armament”.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro