ANALIZĂ CNN: Conflictul din Siria se transformă într-un RĂZBOI între Statele Unite și Rusia - FOTO, VIDEO
CNN notează, într-o analiză despre situația din Siria, că acest conflict militar reprezintă de fapt un "război prin intermediari/proxy-war" între Rusia și Statele Unite ale Americii, fiecare dintre cele două puteri mondiale alimentând părțile combatante.
În cea mai recentă manevră, Statele Unite au trimis 50 de tone de armament destinate grupurilor insurgente din nordul Siriei, în cadrul eforturilor de susținere a opoziției siriene. Această decizie a fost luată după ce Rusia a executat mai multe atacuri aeriene în sprijinul forțelor lui Bashar al-Assad, sub pretextul că încearcă să distrugă gruparea teroristă Stat Islamic.
CNN menționează că Siria reprezintă un punct critic în acest moment. Din ce în ce mai mulți civili sunt uciși în fiecare zi, iar milioane de refugiați au fugit în alte țări. Iar gruparea teroristă ISIS reprezintă o altă amenințare mortală.
CNN prezintă situația din Siria în acest moment:
SUA a parașutat 50 de tone de armament grupurilor insurgente
Luni, avioane americane au parașutat 50 de tone de muniție destinată grupurilor insurgente din nordul Siriei, în cadrul eforturilor de susținere a opoziției siriene. Misiunea a fost efectuată cu avioane de tip C-17, escortate de aeronave de vânătoare. Muniția – armament ușor și grenade – a fost lansată în provincia Hasakah, situată în nordul Siriei, fiind destinată grupului insurgent Coaliția Arabă Siriană.
Întregul armament a fost recuperat în condiții bune de forțele insurgente, a declarat un oficial american.
SUA a încercat să antreneze rebelii sirieni
Autoritățile americane au pus bazele unui program de 500 de milioane de dolari pentru a-i antrena și echipa militar pe rebelii sirieni, însă programul nu s-a dovedit unul de succes.
“A fost un eșec total din multe puncte de vedere. Statele Unite au încercat să-i controleze pe acești luptători, spunându-le că trebuie să se concentreze pe lupta împotriva ISIS. Însă, dacă vorbești cu orice sirian, acesta îți va spune că vrea să scape de Statul Islamic, dar în același timp își dorește să scape de regimul lui Bashar al-Assad”, a declarat corespondentul CNN Arwa Damon.
Pentagonul a anunțat deja “întreruperea temporară” a transferului de luptători-candidați din Siria în centre de antrenament din Iordania și Turcia. Aproximativ 150 de luptători ai opoziției aflați în unități de antrenament își vor încheia instrucția, afirmă oficiali americani. “Antrenarea a mii de infanteriști nu a constituit o metodă bună, cred că a devenit destul de evident acest lucru acum”, a precizat un alt oficial al Administrației Obama, citat de publicația The New York Times.
Luna trecută, doar “patru sau cinci” rebeli antrenați se aflau pe câmpul de luptă din Siria, în condițiile în care programul, implementat în decembrie 2014, ar fi trebuit să antreneze 5.400 de luptători anual și 15.000 în următorii trei ani.
Rusia încearcă să-l sprijine pe Bashar al-Assad cu atacuri aeriene
În urmă cu două săptămâni, Rusia a luat prin surprindere o lume întreagă, când a decis să lanseze primele atacuri aeriene în Siria. Avioane de vânătoare rusești au început din 30 septembrie să efectueze atacuri aeriene în provincii din centrul și nord-vestul Siriei – culoare către fiefuri ale președintelui sirian Bashar al-Assad.
Rusia a susținut că-și coordonează acțiunile cu Guvernul sirian și că primește informații de la Irak și Irak.

De la declanșarea campaniei, Rusia a efectuat zeci de misiuni de luptă și a lansat peste 100 de atacuri aeriene, potrivit unor date de la Ministerul rus al Apărării.
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat, luni, că scopul atacurilor aeriene rusești este să stabilizeze Guvernul președintelui Bashar al-Assad și că Rusia nu intenționează să efectueze și operațiuni terestre.
UE a cerut Rusiei să înceteze raidurile împotriva opoziției siriene
Uniunea Europeană a cerut Rusiei să înceteze “imediat” bombardamentele care vizează opoziția moderată din Siria, conform unei declarații a miniștrilor de Externe ai statelor UE.
“Atacurile recente ale armatei ruse, care merg dincolo de Daesh (n.red. – organizația teroristă Stat Islamic) și de alte grupări teroriste desemnate de ONU, vizând inclusiv opoziția moderată, sunt de o îngijorare profundă și trebuie să înceteze imediat. Actuala escaladare militară riscă să prelungească acest conflict, subminând un proces politic, agravând situația umanitară și intesificând radicalizarea”, a transmis Uniunea Europeană.
Regimul Bashar al-Assad, aflat la conducere în Siria, trebuie să plece, “mai devreme sau mai târziu”, au transmis miniștrii de Externe ai statelor UE, îndemnând Moscova să participe la eventuala tranziție politică din Siria.
Opoziția susține că Bashar al-Assad îi amenință pe locuitori cu “atacuri devastatoare”
Regimul lui Bashar al-Assad a aruncat pliante în provincia Idlib, anunțându-i pe rezidenți să meargă neînarmați la punctele de control pentru că zonele lor vor fi bombardate, susține un grup al opoziției siriene.
“Celor care au acest pliant li se va permite să treacă punctele de control în siguranță. Armata siriană le va oferi mâncare și asistență medicală celor care vor ține în mâini acest pliant. Cooperați cu armata siriană. Părăsiți zona pentru siguranța dumneavoastră”, se arăta în pliantul respectiv.
Într-un alt pliant era scris mesajul: “Explozii devastatoare vor avea loc în această zonă”.
Războiul prin intermediari se intensifică
Rusia are mai multe motive pentru care dorește să rămână în Siria. Unul este reprezentat de faptul că în Siria există singurul port naval pe care Rusia se poate baza. Un alt motiv este că regimul sirian a cumpărat arme de la ruși în valoare de miliarde de dolari. De asemenea, Rusia nu crede că revoluțiile, războaiele și schimbările de regim pot aduce stabilitate și democrație, scrie CNN.
Pe de altă parte, Statele Unite sunt acuzate că au făcut foarte puțin în primii ani ai războiului civil din Siria și că abia acum încearcă să-i ajute pe rebelii sirieni să lupte împotriva unui alt dușman: gruparea teroristă Stat Islamic.
“Ceea ce se întâmplă acum în Siria este un război “proxy” (n.r. – un război purtat de două forțe prin intermediari, pe teritoriul unei alte țări)”, a relatat corespondentul CNN Arwa Damon.