ANALIZĂ: Al doilea ciclu de negocieri joi și vineri la Viena pe tema războiului din Siria
Șefii diplomațiilor din Statele Unite, Rusia, Turcia și Arabia Saudită deschid joi, la Viena, al doilea ciclu de negocieri pe tema războiului din Siria, la care urmează să participe vineri - pentru prima dată - Iranul, principalul aliat al Siriei în Orientul Mijlociu, relatează AFP în pagina online.
“Am examinat invitația și s-a decis ca ministrul de Externe să participe la negocieri”, anunța miercuri Marzieh Afkham, un purtător de cuvânt al diplomației iraniene.
Prezența lui Mohammad Javad Zarif la negocierile internaționale cu privire la războiul din Siria marchează o întorsătură diplomatică majoră, dorită de Moscova.
Iranul șiit și Arabia Saudită sunnită – cele două mari puteri rivale din regiune – au poziții contrare, la scenă deschisă, cu privire la Siria. Teheranul susține în mod direct financiar și militar regimul de la Damasc, în timp ce Riyadhul susține grupările rebele și participă la atacurile coaliției internaționale conduse de către Statele Unite împotriva grupării jihadiste Statul Islamic (SI).
Rusia insistă – de la începutul conflictului din Siria – asupra participării Iranului la o soluționare politică. Însă Statele Unite s-au opus, până marți, când și-au anunțat, spre surprinderea generală, schimbarea poziției.
Șefilor diplomațiilor americană, rusă, saudită și turcă li se alătură, tot vineri, în capitala austriacă, omologii lor din Liban și Egipt. Miniștrii de Externe francez Laurent Fabius, britanic Philip Hammond și german Frank-Walter Steinmeier, dar și Înaltul Reprezentant UE pentru Politică Externă Federica Mogherini, vor fi de asemenea prezenți.
Aceste “negocieri extinse” vor fi precedate, joi seara, de o reuniune cvadripartită între șefii diplomațiilor din Rusia Serghei Lavrov, Statele Unite John Kerry, Arabia Saudită Adel al-Jubeir și Turcia Feridun Sinirlioglu, potrivit unei surse diplomatice ruse.
O primă întâlnire, în același format, a avut loc vinerea trecută, într-un palat vienez, iar în cursul ei s-a discutat despre perspectivele reglementării războiului civil sirian, care s-a soldat cu peste 250.000 de morți din 2011, când a început, și până în prezent.
Calendar “precis” pentru debarcarea lui Bashad al-Assad de la putere
“Nu cred că trebuie să ne așteptăm la progrese majore de la aceste discuții la Viena”, a declarat adjunctul secretarului american de Stat Tony Blinken.
Provocarea pe care o reprezintă Siria “nu este nimic altceva decât o cursă în vederea ieșirii din Iad”, a declarat John Kerry. Aceste negocieri reprezintă “ocazia cea mai promițătoare în vederea (căutării) unei deschideri politice”, a apreciat el.
Berlinul consideră foarte improbabilă o “avansare”, “diferențele între poziții (fiind) prea mari”.
“Favorabilă” prezenței Iranului la Viena, Franța a afirmat că și-a consultat marți seara aliații occidentali și arabi pe tema “modalităților unei tranziții politice care să garanteze plecarea (de la putere) a (președintelui sirian) Bashar al-Assad conform unui calendar precis”.
Soarta președintelui sirian continuă să creeze disensiuni între Washington și Moscova – o susținătoare-cheie a Damascului.
Directorul CIA John Brennan s-a declarat convins că rușii ar căuta să obțină plecarea lui al-Assad.
Însă, miercuri seara, un purtător de cuvânt al Kremlinului a declarat că o soluție politică nu poate să fie discutată în detaliu decât după ce “teroriștii vor fi primit lovituri decisive”.
De asemenea, Franța și-a reafirmat voința de a prezenta Consiliului de Securitate al ONU un proiect de rezoluție cu scopul să pună capăt largării de butoaie de explozibili din avioane siriene – cu care care au fost omorâți mii de civili – în zone aflate sub controlul rebelilor.
Însă Rusia și-a exprimat opoziția față de acest proiect, dând asigurări că ar putea să “provoace riscuri la adresa eforturilor (diplomatice) în curs”.
Pe teren, armata rusă a anunțat că a bombardat 118 ținte “teroriste” într-o singură zi, o intensitate pe care nu a mai atins-o de când și-a lansat intervenția militară în Siria, pe 30 septembrie.