Wizz Air, pierderi nete de peste jumătate de miliard de euro în ultimul an: „Dacă nu vedem o ridicare accelerată și permanentă a restricțiilor, ne așteptăm să încheiem și anul viitor pe minus”
Operatorul low-cost Wizz Air a avertizat că pierderile s-ar putea extinde dincolo de actualul an financiar, având în vedere că recuperarea post-pandemie nu decurge așa cum sperase inițial compania, informează Reuters. Cea mai mare firmă aeriană din România în funcție…
Operatorul low-cost Wizz Air a avertizat că pierderile s-ar putea extinde dincolo de actualul an financiar, având în vedere că recuperarea post-pandemie nu decurge așa cum sperase inițial compania, informează Reuters.
Cea mai mare firmă aeriană din România în funcție de numărul de pasageri se confruntă cu un alt „an de tranziție” pe măsură ce persistă restricțiile de circulație, spune CEO-ul Jozsef Varadi. În plus, pierderile nete din perioada 31 martie 2020 – 31 martie 2021 ajung la 576 de milioane de euro.
„Dacă nu vedem o ridicare accelerată și permanentă a restricțiilor, ne așteptăm să încheiem și anul viitor pe minus”, susține Varadi.
În ciuda incertitudinilor create de pandemie, Wizz Air și alți operatori low-cost, precum Ryanair, au folosit criza pentru a adăuga noi rute în condițiile în care rivalii „tradiționali” au continuat să reducă din nivelul costurilor. Grupul ungar are acum 43 de baze operaționale sau anunțate, față de 25 înainte de criza sanitară.
Totodată, Wizz s-a folosit de o poziție puternică pe cash pentru a continua achiziția de avioane noi prin intermediul cărora va obține un avantaj competițional considerabil odată ce industria va reveni la viață. Flota companiei a crescut cu 16 aeronave la sfârșitul anului trecut.
Operatorul se așteptă să zboare la 30% din capacitatea pre-Covid în actualul trimestru, revenindu-și complet abia în anual financiar 2022-2023.
Varadi nu are mari speranțe în ceea ce privește progresul înregistrat de pașapoartele digitale Covid-19, pe care le-a descris drept „o oportunitate ratată”.
„M-aș și așteptat ca Uniunea Europeană să ia atitudine și să coordoneze eforturile. Europa a devenit un fel de junglă – fiecare țară este diferită”, spune Varadi.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026