Versiunea completă
Actualitate

Vivre Deco, pierderi nete de 85 mil. lei în 2021, de la un profit de 7,4 mil. lei în 2020. Venituri din exploatare de 250 mil. lei, în scădere cu 17%

Retailerul online de mobilă și decorațiuni Vivre Deco, cu două emisiuni de obligațiuni listate la Bursa de Valori București, a anunțat pierderi nete de 84,8 milioane de lei în 2021, de la un profit net de 7,4 milioane de lei…

Eduard Ivanovici · 30 aprilie 2022 · 3 min de citit

Retailerul online de mobilă și decorațiuni Vivre Deco, cu două emisiuni de obligațiuni listate la Bursa de Valori București, a anunțat pierderi nete de 84,8 milioane de lei în 2021, de la un profit net de 7,4 milioane de lei în anul precedent, potrivit raportului financiar anual publicat la BVB.

Veniturile din exploatare ale companiei au ajuns anul trecut la 250 de milioane de lei, în scădere cu 16,7% față de 2020, iar EBITDA (câștiguri înainte de impozite, taxe, depreciere și amortizare) a fost de minus 72,7 milioane de lei, de la un plus de 15,5 milioane de lei în 2020. Compania estimează că totalul veniturilor din exploatare va atinge 196,6 milioane de lei în 2022, în scădere cu aproximativ 20%

„Grupul înregistrează o pierdere de 84,8 milioane lei pentru anul financiar încheiat la 31 decembrie 2021, la această dată datoriile curente sunt mai mari decât activele curente cu 40,1 milioane lei si datoriile totale sunt mai mari decât activele totale cu 65,7 milioane lei”, se arată în raportul auditorului EY.

Compania de consultanță și audit continuă prin a argumenta că, în condițiile actuale, capacitatea Vivre a-și continua activitatea depinde de abilitatea sa de a genera suficiente profituri viitoare, de negocierile cu noi potențiali investitori pentru obținere de fonduri și de suportul continuu al acționarilor și creditorilor.

„Managementul grupului nu ne-a putut furniza suficiente probe de audit privind estimările utilizate în proiecțiile de fluxuri de numerar pentru anul următor pentru a demonstra cum se acoperă necesarul de intrări de numerar în următoarele 12 luni. Aceste aspecte indică existența unor incertitudini semnificative care pot indica îndoieli semnificative în legătură cu capacitatea Grupului de a-si continua activitatea în viitorul apropiat și prin urmare, capacitatea sa de a-și valorifica activele și plăti datoriile în cursul normal al activității.”

Având în vedere existența unor multiple incertitudini semnificative pentru determinarea continuității activității grupului, pe baza informațiilor disponibile la data respectivului raport, EY scrie că nu a putut să determine în ce măsură este adecvată utilizarea principiului continuității în întocmirea situațiilor financiare consolidate pentru anul 2021. Auditorul conchide prin a spune faptul că situațiile financiare consolidat pentru anul trecut nu includ niciun fel de ajustare care ar putea rezulta din aceste incertitudini.

Alte informații din raportul financiar al Vivre

Printre măsurile luate de conducere și acționari în anul 2022 până în prezent se numără:

Ce mai trebuie să citeşti