Un minister cu bucluc: după junghi vine și tusea
În locul lui Relu Fenechiu, PNL l-a propus pentru portofoliul Transporturilor pe Ovidiu Silaghi, fost ministru al Turismului în guvernul Boc, fost șef al CA de la Romexpo și fost ministru al Transporturilor în guvernul Ponta până în octombrie anul trecut.
Silaghi a avut un proces cu ANI în care a fost achitat în primă instanță, însă ANI a înaintat recurs, cu termen în aprilie 2014, pe motiv că penelistul nu-și poate justifica modificările din declarația de avere. Tot ANI a sesizat Oficiul Național pentru Combaterea Spălării Banilor pentru tranzacții financiare suspecte făcute de Silaghi împreună cu soția.
Pe lângă ciudățenia desemnării unui ministru cu probleme penale clare, în disprețul recomandărilor UE, PNL a propus și modificarea legii ANI, astfel încât instituția să nu mai pericliteze, între altele, carierele numeroșilor fruntași ai partidului care sunt în același timp primari sau președinți de CJ și membri în CA ale unor firme din subordinea autorităților locale. Modificarea legii ANI în așa fel încât să nu mai deranjeze afacerile baronilor este un proiect mai vechi al USL.
Acceptarea de către președintele Traian Băsescu a nominalizării lui Ovidiu Silaghi rămâne incertă. După întâlnirea de sâmbătă cu președintele, liderul PNL Crin Antonescu a anunțat că Băsescu i-a spus că îl va lăsa pe Victor Ponta ca interimar la Transporturi încă 45 de zile, ca să finalizeze privatizarea CFR Marfă, și abia apoi va decide în legătură cu Silaghi.
La rândul său, premierul Ponta a spus că este posibil ca șeful statului să-l lase încă 45 de zile ca interimar la Transporturi doar ca să-i poată face un dosar penal pentru ce va face în această calitate. “Eu semnez, dar nu am timp și nici nu ar fi normal ca primul-ministru să se mute la Ministerul Transporturilor”, a declarat Ponta la Antena 3, adăugând că n-are niciun sens să mai rămână interimar timp de 45 de zile, din moment ce banii pentru CFR Marfă trebuie plătiți la 60 zile de la semnarea contractului.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026