Un alt fel de sharing
Pe un model de business similar celui în care funcționează trotinetele de închiriat din orașe, armeanul Edgar Isaakyan și-a propus să dezvolte un sistem de închiriere de baterii pentru gadgeturi. El vrea ca acestea să poată fi găsite peste tot…
Pe un model de business similar celui în care funcționează trotinetele de închiriat din orașe, armeanul Edgar Isaakyan și-a propus să dezvolte un sistem de închiriere de baterii pentru gadgeturi. El vrea ca acestea să poată fi găsite peste tot – mai întâi în România, ulterior în toată Europa și, apoi, chiar și în Statele Unite. Unde a ajuns până acum?
În România ajunseseră la momentul interviului la aproximativ 300 de astfel de unități; Isaakyan previzionează ca în 3-4, luni, să ajungă la 800 de unități, iar în trei ani, la 3.000. Recent, au lansat serviciul în Grecia, acesta este prezent deja în Cipru prin intermediul unui francizor, iar ambițiile fondatorului sunt să împânzească toată Europa, ulterior și Statele Unite. „Businessul acesta a pornit în China în 2010, iar acum este o piață fabuloasă acolo și a început să se dezvolte și în alte țări din Asia.
Ideea inițială exista însă de mai demult în Elveția, unde oamenii puteau închiria astfel de baterii de la diverse chioșcuri. În vremurile acestea, în care crește numărul de dispozitive digitale folosite, avem încredere că este un proiect cu potențial de dezvoltare – mai ales că am primit feedback pozitiv de la competitori care dezvoltă același lucru în Italia, de pildă.” Atât software-ul, cât și hardware-ul necesar infrastructurii acestui serviciu au fost dezvoltate de ei – (au atât o echipă in-house, formată din circa 20 de persoane) și muncesc și pe bază de colaborări: „Am studiat competitorii, detaliile, a durat peste un an și jumătate să dezvoltăm proiectul de la A la Z. Sunt aplicații native și ne place foarte mult ce avem”, povestește Edgar Isaakyan.
Edgar Isaakyan menționează și că acesta este un business prietenos cu mediul: „Avem cu toții acasă o pungă de cabluri de care nu avem nevoie, acestea au un impact negativ asupra mediului. Powerbankurile noastre sunt compatibile cu toate tipurile de dispozitive, în plus, bateria este reciclabilă”.
Ambițiile antreprenorului sunt mari și vizează o expansiune masivă: „Vrem să ajungem în cât mai multe țări – să fim lideri în Europa și să ajungem și în Statele Unite – atât prin operare personală, cât și în regim de francize, ne propunem să ajungem la peste 60.000 de unități și la finanțări de 60 de milioane de euro”.
Născut în Erevan, de origine armenească, acesta nu este primul pariu antreprenorial al lui Edgar Isaakyan: a venit în România din 2010 și s-a implicat în mai multe businessuri, dintre care cel mai important este Market Aroma, axat pe furnizarea de servicii de aromatizare pentru magazine, HoReCa, birouri, clinici. „Este un business B2B și suntem lideri de piață în România, avem peste 2.000 de clienți și o echipă destul de mare, 20 de oameni.”
-
Vești bune pentru șoferi: Ce nouă categorie de vehicule ar putea conduce dacă dețin un permis auto categoria BActualitate · 8 noiembrie 2026
-
La ce renunță românii din cauza prețurilor prea mari. Răspunsul lui Tudor Manea, șeful eMag Group, cel mai mare retailer online din țară VIDEOActualitate · 8 noiembrie 2026
-
Statisticile spun că ar trebui să fim mulțumiți de prețuri, realitatea de la raft e alta. De ce viața pare din ce în ce mai scumpă în România. „Putem să avem zone foarte ieftine, dar și zone unde prețurile sunt foarte ridicate” VIDEOActualitate · 8 noiembrie 2026