Versiunea completă
Lideri

Tânăra de 37 de ani care vinde cea mai scumpă mobilă din România

Diana Șucu a făcut în 2013 primii pași în antreprenoriat și a deschis primul magazin Ethan Allen din Europa Centrală și de Est, specializat în mobilier și amenajări interioare, în urma unei investiții de un milion de euro.

Redacţia BM · 1 iulie 2014 · 1 min de citit

Diana Șucu este licențiată în Drept la Universitatea Româno-Americană din București și are și un master în această disciplină, obținut în urma studiilor de la Academia de Poliție “Alexandru Ioan Cuza”. Cariera Dianei Șucu nu a continuat însă în avocatură, ci s-a dezvoltat în cadrul postului național de televiziune, unde a prezentat jurnalul de știri: “Am făcut meseria aceasta cu foarte multă dragoste”.

Diana Șucu a urmat o pauză de la munca în televiziune, în care s-a dedicat familiei. Ideea unei afaceri începuse să se contureze cu mai bine de doi ani înainte de deschiderea magazinului Ethan Allen: ãInițial, am vrut să deschid o galerie de artă, apoi am avut în vedere deschiderea unei grădinițe”. Într-un final, vizitele la târgurile de mobilă au determinat-o să intre în această industrie. La scurt timp după inaugurarea magazinului, Diana Șucu a deschis în cadrul acestuia și cafeneaua D&D Design District Caf”, în urma unei investiții de 100.000 de euro.  

Diana Șucu face parte din promoția tinerilor manageri de top din 2014 și a fost premiat în cadrul galei Business Magazin. Citește în premieră alte 99 de povești de succes ale tinerilor manageri din România în a noua ediție a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP, lansat de Business Magazin în luna mai.

Comandă acum catalogul în format electronic la prețul de 35 lei.

Ce mai trebuie să citeşti