Michael Flatley, creatorul spectacolelor "Lord of the Dance", se retrage din activitate
Dansatorul și coregraful american Michael Flatley, creatorul spectacolelor inspirate din folclorul irlandez "Lord of the Dance", se va retrage din activitate, după debutul său pe Broadway, care va avea loc la sfârșitul acestui an, au anunțat luni organizatorii show-ului, citați de Reuters.
Michael Flatley, în vârstă de 57 de ani, va avea o apariție specială în spectacolul “Lord of the Dance: Dangerous Games” și va debuta astfel pe Broadway, pe scena de la Lyric Theater din New York. Spectacolul respectiv va fi jucat din 7 noiembrie până pe 3 ianuarie. Prin acea reprezentație, Michael Flatley se va retrage din activitate, au precizat producătorii show-ului.
Spectacolul “Lord of the Dance: Dangerous Games”, ce include holograme, roboți dansatori și acrobați, alături de tradiționala trupă de dansatori irlandezi, va include un moment cu celebrul dansator Michael Flatley, la finalul fiecărei reprezentații.
Într-un interviu acordat în presa britanică la începutul acestui an, Michael Flatley, discutând despre impactul devastator pe care dansul l-a avut asupra trupului său, a dezvăluit faptul că, de-a lungul anilor, a suferit numeroase fracturi și vătămări la nivelul coloanei vertebrale.
Michael Flatley, născut la Chicago din părinți americano-irlandezi, a reinventat dansul tradițional irlandez, încorporând o serie de mișcări originale la nivelul părții superioare a trunchiului, dar și ritmuri contemporane, în tradiționalul dans “step”. Potrivit revistei Forbes, averea sa a fost estimată în acest an la 299 milioane de dolari.
Spectacolul “Lord of the Dance”, care a avut premiera în 1996, a doborât recordul mondial de box office pentru un show de dans, după 21 de reprezentații consecutive pe stadionul Wembley din Londra.
-
A murit interlopul Viorel Oarză, găsit împuşcat într-o pădure de lângă IaşiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Ministrul de Finanţe, Alexandru Nazare, după reuniunea ECOFIN: România nu poate alege între consolidare şi creştere. Avem nevoie de amândouă. Trebuie să reducem cheltuielile ineficiente şi să organizăm mai bine marile servicii publice, dar trebuie în acelaşi timp să protejăm investiţiile, infrastructura, apărarea, energia şi conectarea economică a ţăriiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Ce spune Iulian Stanciu, investitor, despre dialogul dintre mediul de business şi cel al administraţiei de stat: „Avem nevoie de un dialog între nişte lumi care nu se întâlnesc în fiecare zi. Putem să identificăm probleme, oportunităţi, ne putem gândi împreună la soluţii”Actualitate · 19 septembrie 2026