MASA DE PAȘTE: Recomandările ANSVSA pentru consumatori
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor recomandă cetățenilor să cumpere produsele alimentare pentru Paște numai din spații sau unități înregistrate sau autorizate sanitar veterinar și arată la ce trebuie să fie atenți consumatorii atunci când fac cumpărăturile.
Potrivit Autorității Naționale Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), cei care cumpără carnea și organele de miel trebuie să se asigure că merg în spații autorizate, unde produsele sunt admise pentru consumul public numai dacă sunt însoțite de un certificat de sănătate publică veterinară și poartă marca de sănătate, care atestă că animalele, carnea și organele obținute în urma sacrificării au fost supuse examenelor veterinare înainte de sacrificare, precum și după sacrificare, iar în urma rezultatelor nu au fost identificate boli transmisibile de la animale la om sau alte aspecte care ar putea prezenta un risc pentru sănătatea consumatorilor.
Din punctul de vedere al originii cărnii, se identifică două tipuri de carne: cea de miel (ied) care provine din unități autorizate sanitar veterinar pentru schimburi intracomunitare și cea care se obține prin sacrificarea la cererea consumatorilor, în locuri special amenajate temporar, precizează sursa citată.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Vești bune pentru șoferi: Ce nouă categorie de vehicule ar putea conduce dacă dețin un permis auto categoria BActualitate · 8 noiembrie 2026
-
La ce renunță românii din cauza prețurilor prea mari. Răspunsul lui Tudor Manea, șeful eMag Group, cel mai mare retailer online din țară VIDEOActualitate · 8 noiembrie 2026
-
Statisticile spun că ar trebui să fim mulțumiți de prețuri, realitatea de la raft e alta. De ce viața pare din ce în ce mai scumpă în România. „Putem să avem zone foarte ieftine, dar și zone unde prețurile sunt foarte ridicate” VIDEOActualitate · 8 noiembrie 2026