Dosarul privind dispariția contractului Bechtel a fost clasat de procurori
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 au clasat dosarul privind dispariția contractului Bechtel, unele dintre fapte fiind prescrise, au precizat, pentru MEDIAFAX, reprezentanți ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5. Reprezentanți ai Parchetului de pe lângă Judecătoria…
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 au clasat dosarul privind dispariția contractului Bechtel, unele dintre fapte fiind prescrise, au precizat, pentru MEDIAFAX, reprezentanți ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5.
Reprezentanți ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 au declarat, pentru agenția de presă MEDIAFAX, că soluția de clasare a fost dată pe 30 septembrie 2015, iar, potrivit acestei soluții, pentru infracțiunea de furt s-a concluzionat că fapta respectivă, așa cum era descrisă, nu era prevăzută de legea penală.
Cât privește infracțiunile de abuz în serviciu , neglijență în serviciu și distrugere, s-a constatat că era împlinit termenul de prescripție, au precizat aceleași surse pentru MEDIAFAX.
Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine a depus la DNA, în 20 august 2013, o plângere penală pentru neglijență în serviciu privind protecția informațiilor clasificate, ca urmare a lipsei exemplarului original al contractului cu Bechtel pentru autostrada Brașov-Borș.
Citiți mai multe pe www.mediafax.ro
-
Diana Mocanu, fondator, Printco: Copiii sunt atrași irezistibil de ecrane. Noi ne propunem să venim cu un răspuns la această problemă globală. Credem că va fi o întoarcere la jocul fizic, la cărțile fiziceActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Cel mai admirat dintre cei mai admirați. Ce îl menține pe Dragoș Pavăl în fruntea businessului românesc?Cover story · 9 noiembrie 2026
-
Admirația în cifre. Cum s-a schimbat competiția pentru Top 100Cover story · 9 noiembrie 2026