Cină la iglu, noul design din HoReCa generat de pandemie
Soluție bună pentru a le permite grupurilor de clienți ai restaurantelor să stea la distanță unele de altele, mai ales în pandemie, globurile exterioare sau igluurile, cum li se mai spune, de la unele restaurante din SUA nu doar că…
Soluție bună pentru a le permite grupurilor de clienți ai restaurantelor să stea la distanță unele de altele, mai ales în pandemie, globurile exterioare sau igluurile, cum li se mai spune, de la unele restaurante din SUA nu doar că nu au fost demontate, ci chiar amenajate pentru mai mult confort. Aceste igluuri sunt dotate mai nou cu covoare, perne, pături, șemineuri, banchete sau fotolii și nu numai, în unele cazuri existând până și candelabre. Mai mult, unele localuri au apelat chiar la firme specializate care să le decoreze igluurile pentru a fi cât mai atrăgătoare pentru clienți, existând cerere mare din partea celor care vor să ia masa cu prietenii sau familia într-un asemenea decor, scrie Boston Globe.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026