Ce ne mai place să pierdem bani!
De la vaccinuri expirate, panseluțe, borduri și coșuri de gunoi exorbitante sau șepci imprimate cu sigla companiei, la abonamente la sală plătite pe un an și folosite pentru doar trei ședințe sau tone de alimente aruncate (1,3 milioane/an în România,…
De la vaccinuri expirate, panseluțe, borduri și coșuri de gunoi exorbitante sau șepci imprimate cu sigla companiei, la abonamente la sală plătite pe un an și folosite pentru doar trei ședințe sau tone de alimente aruncate (1,3 milioane/an în România, conform ONU), un lucru e cert: ne-am obișnuit să pierdem bani. Și nu vorbesc doar de români. Să nu uităm de recenta petrecere în metavers, de sute de mii de euro, cu o mână de participanți, organizată de Comisia Europeană.
Ori de americanii care cheluie, în medie, 18.000 de dolari anual/persoană pe lucruri neesențiale (potrivit USA Today). De ce, totuși, pierdem banii? Personal, am identificat câteva motive, dar lista cred că poate continua mult. În primul rând, vorbim de intenția inițială, foarte puternică, pe care cu toții o avem când proiectăm în mintea noastră un anumit rezultat. O euforie de moment, care se stinge repede, ca mersul la sală doar în luna ianuarie. Apoi, suntem bombardați de promoțiile care ne iau ochii, venite la pachet cu iluzia prețului mic. Fericit că ai găsit un pachet de servicii la un preț imbatabil, te „înhami” la un abonament pe tot anul – de sală, de audiobookuri, de livrare. Da, matematic vorbind „ieși” mai ieftin dacă achiți un serviciu pe termen lung, dar dacă în final ajungi să nu îl folosești la capacitate maximă, costul ajunge să fie mai mare decât dacă ai fi plătit individual. Vorbim totodată și de lipsa corelării cu ceilalți factori.
Tot ceea ce facem se interconectează. Dacă vrei să mergi la sală, dar nu vrei să renunți la prăjituri și shaorma, poate ar fi indicat să mergi la o ședință-două înainte de a plăti 30. Dacă vrei să înveți mandarină, dar nu știi sigur că îți va plăcea/folosi sau că vei avea răbdarea necesară, nu plăti un curs întreg de limbi străine. Un alt factor din cauza căruia pierdem bani l-am numit „cumpărăturile wishful thinking”.
Un studiu al OECD arată că România a obținut un scor de „alfabetism” financiar de 53% la o medie făcută între cunoștințele financiare (49%), comportamentul financiar (56%) și atitudinea financiară (55%), față de media regiunii SEE: 57% (cu valori de 58%, 57%, respectiv 55% a criteriilor menționate), în care au fost incluse date și din Muntenegru, Macedonia de Nord, Georgia, Bulgaria, Croația și Republica Moldova. Cât despre companii, voi știți cel mai bine pe ce pierdeți banii, că o fi vorba de prea mult personal, pentru că aveți sau sunteți un lider care nu știe cum să renunțe la angajații care nu aduc plusvaloare, de personalizarea pixurilor cu numele brandului, crezând că veți fideliza angajații/clienții dacă văd numele companiei când semnează o hârtie, plata vreunei amenzi pentru că un control inoportun v-a găsit în neregulă ori marketingul rămas fără ecou. Ultimii ani se pare că ne-au mai deschis totuși ochii. Un sondaj recent al BestJobs ne arată că, determinați de fluctuațiile economice și de creșterea inflației, 69% dintre angajați spun că pun bani deoparte, în încercarea de a se proteja de un viitor economic incert. Jumătate dintre ei reușesc să își mențină regulat obiceiul de a economisi, în timp ce restul redirecționează doar uneori bani către economii. Și, dacă e să-i ascultăm pe specialiștii citați în „ghidul de criză” pe care îl puteți descoperi în paginile următoare, economisirea a devenit cât se poate de necesară, pentru că viitorul apropiat nu pare tocmai roz.
Andra Stroe, jurnalist, BUSINESS Magazin
(andra.stroe@businessmagazin.ro)
-
Vești bune pentru șoferi: Ce nouă categorie de vehicule ar putea conduce dacă dețin un permis auto categoria BActualitate · 8 noiembrie 2026
-
La ce renunță românii din cauza prețurilor prea mari. Răspunsul lui Tudor Manea, șeful eMag Group, cel mai mare retailer online din țară VIDEOActualitate · 8 noiembrie 2026
-
Statisticile spun că ar trebui să fim mulțumiți de prețuri, realitatea de la raft e alta. De ce viața pare din ce în ce mai scumpă în România. „Putem să avem zone foarte ieftine, dar și zone unde prețurile sunt foarte ridicate” VIDEOActualitate · 8 noiembrie 2026