Care sunt diferențele dintre un credit imobiliar standard și Prima casă?
Prima casă vine la pachet cu restricții, dar și cu dobândă și avans mai mici. Pe de altă parte creditele imobiliare standard au avans mai mare, dar vin fără restricții. Prin urmare: credit standard sau Prima casă? Cele mai ieftine…
Prima casă vine la pachet cu restricții, dar și cu dobândă și avans mai mici. Pe de altă parte creditele imobiliare standard au avans mai mare, dar vin fără restricții. Prin urmare: credit standard sau Prima casă?
Cele mai ieftine cinci oferte pentru un credit imobiliar standard afișează în prezent dobânzi în jurul nivelului de 4% pe an, în timp ce pentru un credit Prima casă dobânda anuală efectivă (DAE) a intrat sub pragul de 4%. Unele bănci vând în prezent credite Prima casă chiar și la dobânzi de 3,2-3,3% pe an. Calculul ZF este valabil pentru un împrumut de 270.000 de lei (echivalentul a 60.000 de euro) contractat pe o perioadă de 30 de ani.
Suma totală de plată pe care o va avea clientul care alege un credit imobiliar standard este de 456.000 de lei după 30 de ani, comparativ cu o sumă de 417.000 de lei la Prima casă. Prima rată este în primul caz de aproape 1.200 de lei, în timp ce la la programul guvernamental aceasta ajunge la 1.090 de lei.
Avansul în cazul unui credit imobiliar standard ajunge la 15% din prețul locuinței (două bănci mari din sistem chiar au dublat acest avans pe segmentul creditelor în lei, iar analiștii se așteaptă ca și altele să le urmeze exemplul), în timp ce în cazul creditelor acordate prin programul guvernamental Prima casă, avansul solicitat de bancă este de 5%, dacă prețul locuinței este mai mic de 75.000 de euro. În caz contrar, avansul va fi diferența până la 75.000 de euro (pentru locuințele mai scumpe de 75.000 de euro).
-
Ursula von der Leyen: România se află în prima linie a securității europeneActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Nou tratament experimental pentru atacul de cord. Cum ar putea fi „retrezite” celulele deteriorateActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Acțiunile Nvidia au scăzut cu peste 7,5% în primele minute de tranzacționare de luni pe Wall Street, ștergând peste 300 de miliarde de dolari din capitalizarea bursieră a gigantului americanActualitate · 9 noiembrie 2026