BCE menține dobânda de politică monetară la nivelul minim record
Banca Centrală Europeană (BCE) a menținut, joi, dobânda de politică monetară la nivelul minim record de 0,25%, unde se află din noiembrie, decizia fiind anticipată de analiști.
“Consiliul guvernatorilor BCE a hotărât ca rata dobânzii la operațiunile principale de refinanțare și ratele dobânzilor la facilitatea de creditare marginală și la facilitatea de depozit să rămână nemodificate la nivelurile de 0,25%, 0,75% și, respectiv, 0%“, se arată într-un comunicat al BCE.
Decizia băncii centrale va fi urmată de o conferință de presă a președintelui BCE, Mario Draghi, în cadrul căreia vor fi anunțate cele mai recente estimări ale băncii privind inflația și creșterea economică.
Păstrarea ratei dobânzii BCE la 0,25% a fost anticipată de toți cei 60 de economiști consultați de Bloomberg.
Banca Angliei a menținut, tot joi, rata cheie la minimul record de 0,5%, iar valoarea programului de achiziție de obligațiuni prin care introduce lichidități în piața financiară, la 375 miliarde de lire sterline. Decizia Băncii Angliei a fost, de asemenea, anticipată de analiști.
-
Diana Mocanu, fondator, Printco: Copiii sunt atrași irezistibil de ecrane. Noi ne propunem să venim cu un răspuns la această problemă globală. Credem că va fi o întoarcere la jocul fizic, la cărțile fiziceActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Cel mai admirat dintre cei mai admirați. Ce îl menține pe Dragoș Pavăl în fruntea businessului românesc?Cover story · 9 noiembrie 2026
-
Admirația în cifre. Cum s-a schimbat competiția pentru Top 100Cover story · 9 noiembrie 2026