America lui Trump este în degringoladă: 800.000 de angajați ai statului nu își primesc salariile astăzi pentru că Donald Trump nu a primit bani de zid
Guvernul american este blocat de aproape trei săptămâni din cauza neînțelegerii dintre Donald Trump și democrați cu privire la includerea controversatului zid de la granița cu Mexic în bugetul țării. Prin urmare, toate instituțiile statului și toate programele guvernamentale funcționează…
Guvernul american este blocat de aproape trei săptămâni din cauza neînțelegerii dintre Donald Trump și democrați cu privire la includerea controversatului zid de la granița cu Mexic în bugetul țării.
Prin urmare, toate instituțiile statului și toate programele guvernamentale funcționează pe baza fondurilor de urgență sau fără fonduri, potrivit New York Times.
Tanisha Keller, o mamă singură angajată la Biroul de Recensământ, obișnuia să trăiască de la salariu la salariu. Acum însă, trăiește de la nimic la nimic.
Ziua de salariu ar fi trebuit să vin săptămâna aceasta pentru Keller, 42 ani și pentru cei 800.000 de angajați federali din toată țară care au picat „victime colaterale” în blocajul guvernamental.
Însă în contextul în care disputa continuă, acești angajați nu își pot plăti facturile și nici nu își pot acoperi cardurile de credit la care au atins deja plafonul maxim.
Contul Tanishei Keller, spre exemplu, este pe minus cu 169 de dolari. Aceasta nu își poate permite cheltuileile pentru a întreține casa și pentru a-și întreține copiii. Ea a declarat pentru sursa citată că nu știe cum își va plăti chiria de 1.700 de dolari și că până atunci nu mai are bani de benzină pentru a-și duce copiii la școală.
„Nu există căi de ieșire”, spune ea. „Când va veni februarie, trebuie să plătesc chiria și atunci voi avea nevoie de ajutorul națiunii”.
Încă din 22 decembrie majoritatea angajaților federali nu au primit salariile și trăiesc pe datorie.
Americanii au ajuns deja să își deschidă noi carduri de credit doar pentru a-și plăti facturile.
„Trebuie să plătesc pensie alimentară și chiria, și i-am zis proprietarului că la orice majorare de chirie voi fi nevoit să mă mut”, spune Joseph Gudge, 41 ani, un tehnician care lucrează în control aerian în cadrul aeroportului din Seattle.
Dacă blocajul guvernamental va mai dura, când realitatea de a lucra fără să fii plătit nu va mai putea fi suportată în niciun fel, el spune că va trebui să își dea demisia.
Acesta este cazul a 800.000 de angajați federali, iar specialiștii estimează că dacă situația nu se remediază, s-ar putea ajunge la cele mai mari proteste din istoria țării.