AmCham: Pe fondul incertitudinii interne prelungite și al direcției neclare, investitorii sunt tot mai prudenți în a lansa proiecte noi, iar eforturile companiilor de a menține operațiunile devin tot mai mari. ”Este nevoie de mobilizare transpartinică pentru ca România să rămână pe o traiectorie economică sustenabilă”
Companiile membre AmCham atrag atenția că România traversează un moment decisiv pentru credibilitatea sa și mai sunt doar câteva zile până la termenul-limită pentru îndeplinirea jaloanelor și a țintelor asumate prin PNRR și pentru accesarea ultimei tranșe de finanțare, esențială…
Companiile membre AmCham atrag atenția că România traversează un moment decisiv pentru credibilitatea sa și mai sunt doar câteva zile până la termenul-limită pentru îndeplinirea jaloanelor și a țintelor asumate prin PNRR și pentru accesarea ultimei tranșe de finanțare, esențială pentru sustenabilitatea fiscal-bugetară.
La doar un an de la reconfirmarea calificativului “recomandat pentru investiții”, pe baza unei traiectorii de consolidare fiscală și de reducere a deficitului, pericolul retrogradării revine. În același timp, procesul de aderare la OECD intră în etapa finală, subliniază Camera de Comerț Americană în România – AmCham Romania.
Oamenii de afaceri spun că, pe fondul incertitudinii interne prelungite și al direcției neclare, investitorii sunt tot mai prudenți în a lansa proiecte noi, iar eforturile companiilor de a menține operațiunile și locurile de muncă devin tot mai mari.
”Mediul de afaceri și populația au suportat deja costurile măsurilor urgente de redresare fiscal-bugetară, cu așteptarea legitimă ca decidenții să adopte și să implementeze reformele structurale programate și să finalizeze proiectele de investiții asumate. Nerespectarea angajamentelor asumate decredibilizează România, cu efecte negative imediate, dar și pe termen lung”, se arată în mesajul AmCham.
Asociația spune că este nevoie de mobilizare transpartinică pentru ca România să rămână pe o traiectorie economică sustenabilă, prin utilizarea la maximum a finanțării nerambursabile din PNRR, prin menținerea ratingului de țară și prin consolidarea avantajelor pentru atragerea investițiilor.
”Este nevoie ca interesul pentru binele comun și pentru binele României să conducă agenda întregului spectru politic, decizional și administrativ, pentru implementarea reformelor și finalizarea proiectelor asumate”.
În acest context dificil, companiile americane membre AmCham cer ca finalizarea PNRR la timp, continuarea reformelor, corectarea deficitelor gemene și dezvoltarea strategică economică să primeze în exercitarea responsabilă a oricărui mandat politic și guvernamental.
Camera de Comerț Americană în România – AmCham Romania reunește în prezent peste 600 de companii americane, internaționale și românești cu investiții cumulate de peste 30 mld dolari în România.
Companiile membre asigură împreună peste 250.000 de locuri de muncă și generează o cifră de afaceri cumulată de peste 65 miliarde euro.