Ambasadorului Rusiei, jefuit la Sibiu, în timpul unei piese de teatru
Ambasadorul Rusiei la București, Valery Kuzmin, a rămas fără portofel în timp ce participa, împreună cu soția, la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, acesta fiindu-i furat din buzunar, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Surse din cadrul anchetatorilor au declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, că portofelul ambasadorului Rusiei, Valery Kuzmin, a fost sustras în timp ce participa împreună cu soția la o piesă de teatru în Piața Mare a Sibiului, sâmbătă seara, în jurul orei 21.30.
Ambasadorul a depus o plângere și a spus că, pe lângă suma de bani, a rămas și fără un card diplomatic.
Aceleași surse au declarat că ambasadorul avea în portofel bani românești și valută, suma totală fiind de aproximativ 500 de dolari.
Întrebați despre acest furt, reprezentanții Poliției Sibiu au spus că în weekend au fost înregistrate cinci plângeri privind infracțiuni de furt, hoții sustrăgând telefoane mobile și portofele.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro